You are here:

Premieră în fotbalul turc! Schimbarea radicală de care vor avea parte toţi jucătorii, antrenorii şi managerii

Premieră în fotbalul turc! Schimbarea radicală de care vor avea parte toţi jucătorii, antrenorii şi managerii
Comentarii

Uniunea Cluburilor din Turcia, care reuneşte echipele din prima ligă a campionatului de fotbal din această ţară, a decis joi ca, de acum înainte, toţi jucătorii locali să fie plătiţi în lire turceşti, într-o încercare de stopa căderea monedei naţionale, informează agenţia EFE.

"Astăzi (joi) am avut o reuniune foarte productivă. Am dezbătut decretul prezidenţial potrivit căruia toate contractele între persoane locale în Turcia trebuie să se facă în lire", a declarat preşedintele Uniunii, Fikret Orman, citat de agenţia turcă Anadolu.

"Acest lucru implică faptul că plăţile către jucătorii locali, antrenori şi manageri trebuie transformate în lire. Toate cluburile au fost de acord", a precizat Orman.

Acesta a reamintit că cluburile trebuie să se conformeze legii adoptate la mijlocul lunii, care impune ca plăţile către personalul local să se facă în lire. "Măsura va începe să se aplice chiar de astăzi (joi)", a adăugat el.

Deşi nu a menţionat nimic despre jucătorii străini din prima divizie turcă, Fikret Orman a subliniat că măsura se aplică "localnicilor".

Lira turcească s-a depreciat cu 40% de la începutul acestui an, o situaţie în faţa căreia guvernul turc a reacţionat prin încurajarea cetăţenilor de a schimba în lire valutele străine pe care le deţin sau aurul. Executivul de la Ankara a emis, totodată, un decret care ordonă transformarea în lire turceşti a contractelor semnate în monedă străină.

Afla mai multe despre: turciadeciziehotararebani 

viewscnt
Articole similare