You are here:

Premii mai mici la US Open. Organizatorii au tăiat din fonduri şi oferă cu 700 de mii de euro mai puţin ca în 2019

Premii mai mici la US Open. Organizatorii au tăiat din fonduri şi oferă cu 700 de mii de euro mai puţin ca în 2019

Tenis

Comentarii

Organizatorii US Open au anunţat că premiile totale ale ediţiei 2020 a US Open vor fi de 53,4 milioane de dolari (45 de milioane de euro), cu şase la sută mai mici faţă de 2019, când au fost de 57 de milioane de dolari, un record.

Cea mai mare scădere este la câştigătorii probelor de simplu, care vor primi câte trei milioane de dolari (2,5 milioane de euro), cu 850.000 de dolari (715 mii de euro) mai puţin faţă de cei din 2019.

Finaliştii vor lua şi ei mai puţin, de la 1,9 milioane de dolari la 1,5 milioane de dolari (1,25 milioane de euro) fiecare.

Singurii jucători care vor primi mai mulţi bani ca anul trecut vor fi cei care pierd în primul tur, o creştere de la 58.000 de dolari la 61.000 de dolari (51.000 de euro).

Premiile pentru jucătorii eliminaţi în tururile al doilea şi al treilea rămân la fel ca în 2019, 100.000 şi 163.000 de dolari (84.000 şi 137.000 euro).

Semifinaliştii vor primi câte 800.000 de dolari (673.000 de euro), cei eliminaţi în sferturi, câte 425.000 de dolari (357.000 de euro) şi cei care părăsesc competiţia în optimi, câte 250.000 (210.000 de euro), faţă de câte 960.000, 500.000, respectiv 280.000 de dolari, anul trecut.

Câştigătorii probelor de dublu vor primi 400.000 de dolari (337.000 de euro) de echipă, mult mai puţin faţă de anul trecut, (760.000 de dolari), dar şi tururile tablourilor vor fi mai puţine (6 faţă de 7).

Federaţia Americană de Tenis (USTA) a oferit un total de 7,6 milioane de dolari asistenţă financiară suplimentară pentru jucătorii care şi-au văzut oportunităţile de câştig reduse în acest an ca urmare a suspendării de aproape cinci luni a tenisului internaţional, din cauza pandemiei de coronavirus.

Simona Halep, locul 2 WTA, este înscrisă la US Open, dar deocamdată nu a confirmat oficial participarea.

Din România, mai sunt acceptate pe tabloul principal Sorana Cîrstea, locul 75 WTA, Irina Begu, locul 81 WTA, Patricia Maria Ţig, locul 85 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 120 WTA.

US Open este programat la datele iniţiale, 31 august - 13 septembrie, fără spectatori şi cu un strict protocol sanitar. La acest grand slam nu vor exista calificări şi nici probă de dublu mixt.

Afla mai multe despre: simona halepus open 

viewscnt
Articole similare