You are here:

Presa din Spania a analizat transferul picat al lui Diego Capel la Dinamo: "A evitat glonţul! A sesizat repede şi a rupt negocierile!". Ce a spus Contra despre fostul star al Sevillei

Presa din Spania a analizat transferul picat al lui Diego Capel la Dinamo: "A evitat glonţul! A sesizat repede şi a rupt negocierile!". Ce a spus Contra despre fostul star al Sevillei

Dinamo București

Comentarii

Diego Capel (33 de ani) a fost în probe la Dinamo, odată cu preluarea clubului de către Pablo Cortacero şi oamenii săi spanioli, dar Cosmin Contra, antrenorul de pe atunci, nu l-a păstrat pe fostul star al Sevillei în Ştefan cel Mare. Presa din Spania a scris despre transferul ratat al lui Capel la Dinamo.

Spaniolii de la AS au scris, duminică, despre ce s-a întâmplat cu transferul picat al lui Diego Capel al Dinamo. Fostul fotbalist al Sevillei a fost în "lotul" de spanioli pe care i-au adus Cortacero şi Rufo Collado în Ştefan cel Mare, alături de Borja Valle, Aleix Garcia sau Juan Camara.

Capel n-a apucat, însă, să joace deloc pentru Dinamo, după ce Cosmin Contra nu şi-a dat acceptul pentru transferul său. Argentinianul a dat doar probe în Ştefan cel Mare. ”Diego Capel a evitat glonţul de la Dinamo. Odată ajuns în capitala României, a sesizat repede instabilitatea de la nivelul conducerii clubului şi problemele financiare care deveniseră palpabile.

De aceea, a rupt negocierile, iar ulterior, au ieşit la iveală care erau plăţile restante care se acumulau la Dinamo în versiunea spaniolă”
, au scris ziariştii spanioli.

Cosmin Contra, despre transferul picat al lui Capel la Dinamo: "E greu să aibă loc în echipă!"

În septembrie 2020, când încă era antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra a explicat de ce n-a mai semnat Diego Capel cu formaţia din Ştefan cel Mare. Nu l-a convins pe "Guriţă" în probe. "Nu că nu a fost o soluţie. Noi avem o limită de străini în lot şi avem alte priorităţi în momentul de faţă. Nu că nu mai putea, dar dacă venea acum 3 săptămâni, poate aletele ar fi fost datele problemei. Dar după ce am făcut achiziţiile pe care le-am făcut, mai ales pe posturile alea, e greu să mai aibă un loc în echipă. La antrenamente nu a arătat rău, a avut dorinţă şi am zis, dacă venea acum 3 săptămâni, poate altele ar fi fost datele problemei", a mai spus Contra.

Afla mai multe despre: diego capeldinamotransferspania 

viewscnt
Articole similare