Dincolo de lumea fotbalului, care a pierdut, joi, cel mai bun jucător din istoria sa, planeta îl plânge pe unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor, scrie lequipe.fr, după decesul lui Pele.
Este sfârşitul unei lumi, au notat jurnaliştii francezi, subliniind că "lumea fotbalului a intrat în prima zi din restul vieţii sale".
Ediţiile online ale ziarelor din întreaga lume au reacţionat rapid la vestea morţii lui Pele.
Gazzetta dello Sport a titrat „Fotbalul e în doliu! A murit Pele!”, pentru ca într-un alt titlu să-i aducă un omagiu marelui dispărut: „Pele – regele fotbalului balet sau arta imposibilului: trei Mondiale şi peste o mie de goluri”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marile cotidiene spaniole de sport, AS şi Marca au ieşit cu acelaşi titlu „A murit Pele, Regele fotbalului”, iar englezii de la The Sun au scris: „Regele a murit! Legenda Braziliei, Pele, cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor a murit la 82 de ani după o grea bătălie cu cancerul”.
Titlul din Tuttosport a fost „Pele, lumea s-a oprit: legenda fotbalului ne-a lăsat la 82 de ani”.
Chiar şi New York Times i-a rezervat ample spaţii Regelui: „Pele, figura globală a fotbalului, a murit la 82 de ani”.
Şi BBC a scris despre moartea lui Pele, o "icoană" a sportului, care a transformat fotbalul într-un joc frumos.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Mesajul emoţionat al lui Gică Hagi după decesul lui Pele! Gabi Balint a arătat cadoul inedit pe care-l are de la brazilian | FOTO
- Cine e cel mai bun fotbalist din istorie? Cornel Dinu a tranşat disputa momentului: "Lucrul ăsta l-am trăit împotriva lui" | EXCLUSIV
- ”Vrea să te cunoască”. Cum a fost întâlnirea faţă în faţă dintre Rică Răducanu şi Pele: ”Am îngheţat. El râdea” | EXCLUSIV
- Care sunt cele patru recorduri imposibil de egalat stabilite de Pele
- ULTIMA ORĂ | Torje s-a despărţit de Farul Constanţa! Prima reacţie dinspre liderul Superligii
- Reacţii numeroase din lumea fotbalului la dispariţia marelui Pele. ”Regele ne-a părăsit!”, ”Cel mai divin dintre fotbalişti şi cel mai vesel dintre bărbaţi”
- ”Un simplu ”la revedere” nu este suficient”. Mesajul emoţionant al lui Cristiano Ronaldo după moartea lui Pele
- Pele, "Regele" fotbalului mondial, geniul care a reinventat permanent acest sport!
- Prima reacţie după decesul marelui Pele: ”Te iubim infinit! Odihneşte-te în pace!”
- BREAKING NEWS | Pele a murit la 82 de ani! Agentul său a confirmat vestea despre legenda Braziliei
- ”Te aştepţi să facă diferenţa, să fie un exemplu”. Gică Popescu, exigent cu o parte dintre jucătorii Farului: ”M-aş supăra” | EXCLUSIV
- ”Mi se pare mai bun decât Coman sau Alibec”. Cine este fotbalistul din Superligă care l-a impresionat pe Rică Neaga
- Prea timid să-i spună lui MM că a fost ofertat de Olăroiu şi să plece de la FCSB: "Du-te, fratele meu, dacă ai 10.000 acolo". A tranşat cazul momentului în Superligă | EXCLUSIV
- Cum a surprins Ancelotti când a fost întrebat dacă Messi este cel mai mare fotbalist din istorie: ”Cu siguranţă...”
Afla mai multe despre: pele