You are here:

Presa neo-zeelandeză, "în doliu" după eliminarea All Blacks în semifinalele Cupei Mondiale de rugby

Presa neo-zeelandeză, "în doliu" după eliminarea All Blacks în semifinalele Cupei Mondiale de rugby

Rugby

Comentarii

Presa neo-zeelandeză este "în doliu" a doua zi după eliminarea All Blacks de către Anglia în semifinalele Cupei Mondiale de rugby din Japonia.

Versiunea de duminică a New Zealand Herald a publicat o primă pagină aproape toată în negru, în care în mijloc, cu caractere mici, se poate citi: "All Blacks au fost eliminaţi de la Cupa Mondială. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, mergeţi la paginile de sport".

 

 

Într-un text publicat pe site-ul său oficial, redacţia explică: "Nimeni nu vrea să vorbească despre această eliminare şi pagina noastră reflectă acest lucru. Cu toată sinceritatea, această informaţie nu am fi vrut să o publicăm. Niciun neo-zeelandez nu ar fi vrut să citească aşa ceva".
În materialul despre meci se vorbeşte despre "sfârşitul lumii" şi despre un "soare care apune peste visul All Blacks de a câştiga de trei ori la rând Cupa Mondială".

Reprezentativa Angliei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de rugby, învingând în semifinale, la Yokohama, selecţionata Noii Zeelande, deţinătoarea trofeului, scor 19-7.

În cealaltă semifinală se întâlnesc, duminică, tot la Yokohama, Ţara Galilor şi Africa de Sud.

Noua Zeelandă va juca pentru medalia de bronz, în 1 noiembrie, la Tokyo, împotriva învinsei din a doua semifinală.

Finala mare va avea loc la 2 noiembrie, la Yokohama.

Noua Zeelandă a câştigat trofeul în 1987, 2011 şi 2015. Africa de Sud s-a impus în 1995 şi 2007, iar Anglia în 2003. Cea mai bună performanţă a Ţării Galilor la Cupa Mondială este o clasare pe locul trei la ediţia din 1987.

Afla mai multe despre: rugby 

viewscnt
Articole similare