Pentru comuna Chiajna, sponsorizarea echipei din Liga 1 este foarte costisitoare. 36,3% din cheltuielile totale ale localităţii, în primele trei luni ale anului, reprezintă plăţi făcute către echipa de fotbal.
Potrivit ProSport, Clubul Sportiv Concordia a primit un milion de euro în primele trei luni din acest an, în condiţiile în care cheltuielile totale ale localităţii au fost de 2,8 milioane de euro. Practic, autorităţile locale au cheltuit mai mult de o treime din bani pe activitatea de la clubul sportiv.
Prin comparaţie, investiţiile făcute în educaţie, în aceeaşi perioadă, au fost mult mai mici, aproximativ 150.000 de euro din cele 2,8 milioane de euro. Asta în condiţiile în care Liceul Tehnologic ”Doamna Chiajna” este printre cele mai slabe din ţară, când vine vorba despre promovabilitatea la Bacalaureat. Primar în Chiajna este Mircea Minea, membru ALDE şi un împătimit al fotbalului, cel care a direcţionat din bugetul local sume importante pentru ca echipa să poată face faţă în Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Minea consideră că nu este nimic ilegal şi spune că cifrele sunt trunchiate: ”O virgulă pusă înainte sau după un zero schimbă totul. Trebuie să verific ceea ce spuneţi dumneavoastră în documentele de la Primărie. Dar nu calculaţi din cheltuieli! Calculaţi din tot bugetul! Pentru că eu sunt cumpătat, nu risipesc banii. Fac enonomii. Şi nu pe trei luni. Calculaţi pe tot anul. Veţi vedea că nu mai iese 36%!", a declarat Minea pentru ProSport.
În ciuda investiţiilor, Concordia Chiajna se luptă în fiecare an pentru evitarea retrogradării. În acest moment, are două puncte peste locul care duce la baraj şi patru peste prima poziţie care retrogradează direct.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: concordia chiajna, liga 1, cheltuieli, mircea minea