You are here:

Prima lovitură pentru Steaua după promovare! ”Militarii” şi-au găsit sponsor uriaş şi vor încasa o căruţă de bani pentru nivelul ligii secunde

Prima lovitură pentru Steaua după promovare! ”Militarii” şi-au găsit sponsor uriaş şi vor încasa o căruţă de bani pentru nivelul ligii secunde

Fotbal intern

Comentarii

După două eşecuri la rând, Steaua a reuşit, în sfârşit, să promoveze în Liga 2 şi şi-a atras un sponsor notabil.

Steaua a reuşit în sfârşit să promoveze în Liga 2, în al treilea an de încercare. Clubul armatei a trecut mai întâi de Mostiştea Ulmu, ca apoi să dispute finala barajului cu CS Afumaţi, care o eliminase pe FCSB 2.  Iar, la promovarea în Liga 2, Steaua pare să fi dat o lovitură de proporţii.

Conform surselor Telekom Sport, clubul armatei ar fi reuşit să atragă un sponsor important, din domeniul construcţilor. Firma ar fi cotată la câteva miliarde de euro şi nu ar mai fi avut parte de colaborări în lumea sportului. Aceasta ar urma să plătească ”militarilor” 180 de mii de euro anual, după ce ar fi semnat un contract valabil pe două sezoane.

Interesant este că acesta nu ar fi sponsorul principal al Stelei, clubul armatei sperând la o sumă mai importantă de la firma ce se va afla pe faţa tricoului echipei. Întreaga operaţiune ar fi fost efectuată graţie lui George Ogăraru, fără de care sponsorizarea nu ar fi fost posibilă.

Prima lovitură pentru Steaua după promovare!

Directorul secţiei de fotbal din cadrul Stelei mai discutase despre opţiunile de partneriat în trecut, când veştile promovării erau încă proaspete.

”Foarte multă lume a aşteptat ca echipa să promoveze, pentru a putea să se pronunţe, să vină şi să fie alături de club. Mă refer la companiile care au tot fost vehiculate. Una dintre variante este un parteneriat public privat.

O societate pe acţiuni, de care genul acesta de companii, care au făcut business în România, care sunt puternice şi au un bun management, ar fi interesate. În momentul de faţă este foarte greu să ne închipuim o persoană fizică care să vină aproape de proiect.

Avem o experienţă anterioară, atunci trebuie multă atenţie. Ştiu din discuţiile avute cu diferiţi sponsori înainte de organizarea evenimentului pentru 7 mai, care a fost post-datat, că sunt firme care au zis că vor să vină alături de echipă pentru acel eveniment şi după promovare cu alte sume, pentru mai mulţi ani.

Una dintre aceste companii m-a sunat chiar după meci, să mă anunţe că trebuie să găsim o dată pentru discuţii. Este strict sponsorizare, dar vreau să înţelegem că sunt câteva branduri care au aşteptat promovarea pentru a discuta de o asociere”, declara George Ogăraru, la emisiunea ”Naţiunea stelistă”.

Afla mai multe despre: steauageorge ogărarusteaua bucureştiliga 2csa steaua 

viewscnt
Articole similare