Clubul spaniol Sevilla negociază transferul internaţionalului marocan Oussama Idrissi la echipa saudită Damac FC, antrenată de românul Cosmin Contra, au anunţat surse din anturajul andaluzilor.
Fotbalistul marocan născut în Olanda, în vârstă de 27 de ani, a ajuns deja la o înţelegere cu Damac FC în privinţa unui contract pe cinci ani, pe care îşi va pune semnătura după ce cluburile se vor pune la rândul lor de acord în privinţa transferului.
Sevilla FC vrea să obţină o sumă apropiată de şase milioane de euro în schimbul lui Idrissi, jucător pentru care a plătit mai mult de 12 milioane de euro în vara anului 2020, când l-a achiziţionat de la echipa olandeză AZ Alkmaar.
Oussama Idrissi este legat prin contract de Sevilla până în iunie 2025, însă nu a reuşit să se impună la gruparea andaluză, care l-a împrumutat la Ajax Amsterdam (2020/2021), Cadiz (2021/2022) şi Feyenoord Rotterdam, formaţie cu care marocanul a cucerit în sezonul trecut titlul de campion al Olandei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sevilla, cosmin contra