You are here:

Prima reacţie a lui Mbappe după debutul cu gol pentru madrileni: "Când spui Real, spui trofee"

Prima reacţie a lui Mbappe după debutul cu gol pentru madrileni: "Când spui Real, spui trofee"

Kylian Mbappe

Comentarii

Starul francez Kylian Mbappe s-a declarat ''foarte fericit'' după debutul său cu gol la Real, în Supercupa Europei, câştigată de madrileni cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei italiene Atalanta Bergamo, miercuri seară la Varşovia.

"Este extraordinar să începi cu un titlu, când toată lumea ştie ce înseamnă pentru mine doar să joc pentru acest club. Este incredibil, atmosfera a fost magică. Cine spune Real Madrid, spune trofee.

Trebuie să câştigi aici, aşa că este foarte important ca la primul meci să câştigi un titlu. Pentru un jucător ca mine este important să fiu decisiv imediat, aşa că sunt foarte fericit, chiar dacă sunt mereu lucruri de îmbunătăţit şi sunt conştient de asta.

A fost o seară grozavă, aşteptam de mult acest moment. Să joci cu acest tricou, cu această emblemă, pentru aceşti suporteri, este un cadou pentru mine.

Suntem la Real Madrid, nu avem limită, dacă pot înscrie 50 de goluri, atunci 50 o să înscriu, dar cel mai important este să câştigăm şi să ne perfecţionăm ca echipă, pentru că vom câştiga doar ca echipă", a declarat Mbappe pentru Canal Plus la finalul jocului.

Real Madrid, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a cucerit pentru a şasea oară în istoria sa Supercupa Europei, un record, graţie victoriei obţinute în partida cu Atalanta, câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Europa League.

După o primă repriză echilibrată, în care italienii au fost mai periculoşi, Real a tranşat soarta meciului în partea secundă, graţie golurilor marcate de Federico Valverde (59) şi Kylian Mbappe (68).

Afla mai multe despre: mbappe 

viewscnt
Articole similare