You are here:

Prima reacţie după arestarea lui Borcea | Victor Becali: "O să merg la el, este ca fratele meu. Toată lumea fuge, se ascunde, el s-a predat"

Prima reacţie după arestarea lui Borcea | Victor Becali: "O să merg la el, este ca fratele meu. Toată lumea fuge, se ascunde, el s-a predat"

Fotbal

Comentarii

Fostul impresar Victor Becali a declarat, pentru Mediafax, că a fost joi seară la Cristian Borcea, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, şi că va merge să-l viziteze şi la închisoare, precizând că, spre deosebire de alţii, fostul acţionar s-a predat.

"Ca prieten îmi pare foarte rău, ce poziţie pot să am, am fost la el şi aseară, îmi pare rău. Eu, din ce ştiu nu era foarte implicat în povestea asta, ca dovadă că a fost şi achitat în primă instanţă. Cumpărase printr-un împuternicit nişte lucruri pe care le-a şi vândut înapoi, nişte acţiuni, ştiu povestea asta, dar nu ai ce să faci, este o hotărâre a instanţei, nu ai ce face, asta am făcut şi eu asta a făcut şi el. 
 
Cum putea să fie când eşti achitat în fond şi primeşti 5 ani, la contopire vor fi nu 5, 6 ani, cum poţi să fi decât dărâmat, trebuie să îi nască soţia, copiii, cum poţi să fi într-o asemenea?...Eu am trecut prin astea şi ştiu ce înseamnă. 
 
Nu vă doresc să treceţi prin momentele astea, dar să stai atâţia ani în procese cum a fost Dragomir, să stai, om în vârstă, copi, nepoţi, familie, că nu eşti implicat doar tu, este şi familia şi apoi a fost achitat. Foarte bine că a fost achitat, slavă Domnului, dar să stai cu chestia asta zi şi noapte, nu pot să înţeleg cum se poate, Dumnezeu să înţeleagă. Este o perioadă grea, la început este o perioadă destul de grea, dar asta este ce poţi să faci, nu am fugit, nu fugim, nu fuge, nu, toată lumea fuge se ascunde, s-a predat. Alţii nu s-au predat, fug, stau şi câştigă şi procese, asta-i viaţa", a declarat Victor Becali.

Afla mai multe despre: cristi borceavictor becalipuscariecondamnaredecizie 

viewscnt
Articole similare