You are here:

Prima victorie românească din 2020. Irina Begu s-a impus în meciul cu Voegele şi continuă lupta pentru calificarea pe tabloul principal de la Shenzhen

Prima victorie românească din 2020. Irina Begu s-a impus în meciul cu Voegele şi continuă lupta pentru calificarea pe tabloul principal de la Shenzhen

Tenis

Comentarii

Irina-Camelia Begu, locul 102 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1, pe elveţianca Stefanie Voegele, locul 119 WTA, în primul tur al calificărilor turneului de categorie WTA International de la Shenzhen.

Begu s-a impus după o partidă care a durat două ore şi 11 minute, fiind prima jucătoare română care câştigă un meci oficial în 2020.

Pentru un loc pe tabloul principal, Irina Begu va evolua cu jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, locul 131 WTA.

Tot sâmbătă, în aceeaşi fază, Monica Niculescu, locul 118 WTA şi cap de serie numărul 8, a fost întrecută, cu scorul de 6-3, 6-3, de americanca Nicole Gibbs, locul 126 WTA.

La turneul din China, acceptată direct pe tabloul principal este Sorana Cîrstea, locul 74 WTA, care va juca în turul I împotriva chinezoaicei de 18 ani Xiyu Wang, locul 144 WTA, beneficiară a unui wild card.

La un alt turneu, la Auckland, în Noua Zeelandă, Irina Bara şi Ana Bogdan au pierdut în primul tur al calificărilor.

Afla mai multe despre: begu 

viewscnt
Articole similare