Mircea Minea ar avea grave probleme medicale şi ar fi mers inclusiv în SUA pentru tratament. Potrivit ProSport, primarul Chiajnei şi finanţatorul echipei locale, ar suferi de cancer pulmonar.
Edilul din Chiajna, membru ALDE, s-ar confrunta cu probleme mari de sănătate. ProSport.ro scrie că Mircea Minea ar suferi de cancer pulmonar, iar situaţia sa ar fi destul de gravă. Primarul din Chiajna ar fi fost şi la o clinică din SUA pentru tratament, însă şi aici a primit veşti îngrijorătoare:
”Minea suferă de o boală gravă. A fost inclusiv în America pentru tratament. De unde a revenit pentru că lucrurile sunt foarte complicate. E grav! Tocmai din acest motiv nu-l mai interesează fotbalul. Este şi normal. Acum are alte priorităţi. Sănătatea este, clar, pe primul plan. Domnul primar încă mai speră, dar...", a declarat pentru cancan.ro o sursă din anturajul lui Mircea Minea.
Acesta ar fi şi motivul pentru care la Concordia Chiajna au apărut probleme financiare. Dacă în trecut era unul dintre cele mai stabile cluburi din Liga 1, care avea salariile la zi, acum există întârzieri. Mircea Minea este cel care, prin Primărie, finanţează echipa locală. Însă acum fotbalul a trecut în plan secund.
Concordia Chiajna se află pe ultimul loc în play-out şi vineri a obţinut prima victorie din 2019, 3-0 cu Dunărea Călăraşi. A fost prima victorie obţinută de ilfoveni din octombrie 2018, când au învins-o pe FCSB. Cu toate acestea, în ciuda problemelor medicale pe care le-ar avea Mircea Minea, jucătorii lui Adrian Falub au avut o primă la victorie de 2.000 de euro, susţin surse Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea minea, chiajna