You are here:

Primele informaţii după "dispariţia" jucătoarei Shuai Peng. WTA şi ATP sar în ajutorul sportivei după scandalul uriaş pe care aceasta l-a provocat

Primele informaţii după "dispariţia" jucătoarei Shuai Peng. WTA şi ATP sar în ajutorul sportivei după scandalul uriaş pe care aceasta l-a provocat

Tenis

Comentarii

ATP a afirmat că urmăreşte îndeaproape situaţia jucătoarei chineze Shuai Peng, dispărută în urmă cu zece zile după ce l-a acuzat de viol pe un fost vicepremier al Chinei, un caz considerat "şocant" de numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic.

"Am fost încurajaţi de recentele asigurări primite de WTA (circuitul feminin profesionist de tenis) că sportiva se află în siguranţă şi vom continua să supraveghem situaţia îndeaproape", a afirmat, luni, preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi, într-un comunicat dat publicităţii.

"Am fost profund neliniştiţi de incertitudinile privind securitatea imediată şi localizarea jucătoarei", a adăugat fostul tenismen italian, insistând asupra faptului că ATP "susţine ferm apelul WTA şi o anchetă aprofundată, corectă şi transparentă privind acuzaţiile de violenţe sexuale împotriva lui Shuai Peng".

În paralel cu ancheta cerută de WTA, preşedintele său, Steve Simon, a indicat pentru New York Times că WTA "a primit confirmarea, din mai multe surse, incluzând federaţia chineză, că jucătoarea este în siguranţă şi nu este ameninţată fizic".

Simon a precizat, totodată, pentru cotidianul american, că nicio persoană legată de WTA Tour (circuitul feminin), fie că este un oficial sau o jucătoare, nu a putut să o contacteze direct pe jucătoarea chineză pentru a avea această confirmare.

La rândul său, liderul mondial Novak Djokovic consideră "şocantă" situaţia chinezoaicei. "Nu am multe informaţii despre acest subiect, am auzit vorbindu-se acum o săptămână şi este şocant că a dispărut", a reacţionat jucătorul sârb într-o conferinţă de presă cu prilejul Turneului Campionilor de la Torino

Şi Chris Evert, câştigătoare a 18 titluri de Mare Şlem, şi-a exprimat îngrijorarea pe reţelele de socializare. "Da, aceste acuzaţii sunt foarte îngrijorătoare. O cunosc pe Peng de când avea 14 ani şi suntem îngrijoraţi. Este grav. Unde se află ea? Este ea în siguranţă? Orice informaţie ar fi binevenită", a afirmat fosta campioană pe contul său de Twitter.

Dispariţia jucătoarei chineze de tenis Shuai Peng, care nu a mai dat niciun semn de viaţă după ce l-a acuzat de viol pe un fost vicepremier al Chinei, nelinişteşte lumea tenisului şi opinia publică, iar aceste dezvăluiri merită o anchetă "transparentă", consideră WTA.

La o săptămână după ce jucătoarea de 35 de ani a povestit în detaliu cum a fost violată de fostul vicepremier chinez Gaoli Zhang (75 de ani), tânăra a dispărut. Peng, care a câştigat Roland Garros în proba feminină de dublu în 2014, l-a acuzat, pe 2 noiembrie, pe fostul oficial că a forţat-o să aibă un raport sexual în urmă cu trei ani.

China a cunoscut mai multe scandaluri în cadrul valului #MeToo în ultimii ani, însă cenzura şi controlul justiţiei de către Partidul Comunist Chinez (PCC) au împiedicat mişcarea să ia avânt. Este prima oară când asemenea acuzaţii de viol vizează un oficial cu un rang de înalt în cadrul PCC.

Lunga relatare a lui Shuai Peng a rămas circa douăzeci de minute pe Weibo (echivalentul chinez al Twitter-ului), suficient pentru ca mii de utilizatori să aibă timp pentru a face capturi de ecran pe care apoi le-au partajat.

De atunci, contul fostei jucătoare nu a publicat nimic nou. Comentariile au fost dezactivate, iar subiectul este supus unei cenzuri stricte pe reţelele de socializare chineze. În ziua când au fost făcute dezvăluirile, până şi cuvântul "tenis" ("wangqiu") a fost interzis de Weibo.

Afla mai multe despre: shuai peng 

viewscnt
Articole similare