Acţionarul minoritar de la CFR Cluj, Ştefan Gadola, s-a arătat alarmat de lipsa de eficienţă a atacanţilor antrenaţi de Dan Petrescu. De asemenea, el a remarcat că Gabriel Debeljuh, scos din uz în Gruia, lipseşte echipei.
Conducerea a ieşit cu primele reacţii după ce CFR Cluj a pierdut turul play-off-ului cu Lazio, scor 0-1
CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Lazio Roma, într-un meci din prima manşă a play-off-ului Conference League. Clujenii au jucat în superioritate numerică din minutul 15, când de la italieni a fost eliminat Patric. Golul a fost marcat de Immobile, în minutul 45+4.
Astfel, campioana Superligii a ajuns la trei meciuri fără gol marcat, situaţie care a dus la două înfrângeri în campionat şi la cea de la Roma.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unul dintre conducătorii lui CFR Cluj, Ştefan Gadola, a ieşit în faţă pentru a evidenţia problema cu care se confruntă echipa din Gruia.
„Trebuie să spun că sunt îngrijorat. E al 4-lea meci în care nu dăm gol. Noi nu avem atacanţi. Asta este părerea mea. Degeaba avem atacanţi cu numele, dacă nu dăm goluri. Poate încă nu s-au adaptat şi nu există o coeziune între ei. Dacă stau să mă gândesc, când era Debeljuh eram mult mai periculoşi decât în zilele acestea. În spate erau aceiaşi jucători.
Dar aveam atacant şi eram periculoşi. Nu dăm goluri, nu am fost deloc periculoşi. Cred că în meciul care vine săptămâna viitoare putem să facem o figură frumoasă. La un singur capilol am fost superiori. Am avut superioritate numerică.
Dacă scoteau portarul, noi tot nu marcam. Nu a avut ce face portarul lor. Dacă erau băieţii mai inspiraţi, dacă erau mai agresivi, era mult mai bine. Nu am reuşit să fim mai dinamici, mai agresivi”, a declarat Ştefan Gadola, potrivit Gazetei Sporturilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gabriel Debeljuh este în război cu CFR Cluj. Atacantul a atacat clubul pentru lipsa de sprijin în timpul perioadei grele prin care trece, în timp ce Marius Bilaşco a transmis că jucătorul croat minte.
- Citește și
- VIDEO | Joga bonito de U Cluj. Neymar s-a ”transferat” la echipa lui Sabău. Foarfecă splendidă reuşită de Ze Gomes
- VIDEO | Un nou Garita în Superligă. Thiam şi-a înşirat adversarii şi l-a ”executat” pe portar. Gol de toată frumuseţea
- Cornel Dinu şi Ion Ţiriac au un plan comun la un club de tradiţie! Cum arăta proiectul nemaivăzut în fotbalul românesc
- Alex Maxim, noul jucător al lui Beşiktaş. Ce bornă impresionantă va bifa mijlocaşul român la clubul din Istanbul | VIDEO
- U Craiova 1948 pierde noua senzaţie din lot! Mititelu jr. l-a "ameninţat ca un cămătar": "Nu mai am curaj sa merg la antrenamente"
- Victorie de senzaţie! Ştefania Bojica, româncă născută în 2005, a eliminat-o pe Danka Kovinic, a patra favorită, în calificări la Dubai
- Argint şi bronz pentru România la St. Moritz! Cine sunt medaliaţii la sanie
- LIVE VIDEO | CS Mioveni - Rapid, azi, de la ora 20:00, pe Orange Sport 1. Argeşenii au fost surpriza plăcută a începutului de an + Echipele probabile
- O nouă forţă în Liga 1. Gică Hagi, detalii despre proiect: ”Este pe foarte mulţi ani”
Afla mai multe despre: cfr cluj, stefan gadola, lazio cfr cluj, gabriel debeljuh