You are here:

Primele reacţii ale Simonei Halep după calificarea în turul trei la Miami: "Cred că a fost cel mai bun meci al meu"

Primele reacţii ale Simonei Halep după calificarea în turul trei la Miami: "Cred că a fost cel mai bun meci al meu"

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, după ce s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi trei minute, în faţa americancei Taylor Townsend, locul 96 mondial, sportivă care a venit din calificări.

"Cred că a fost cel mai bun meci al meu de până acum. Sunt mai încrezătoare. Am simţit meciul. Cred că mi-a plăcut cum a jucat împotriva mea. Atmosfera a fost bună, vremea la fel. A fost un meci foarte bun.

(n.r. despre viitoarea adversară) Ştiu că serveşte foarte bine. Va trebui să-mi adaptez poziţia în teren şi apoi vom vedea ce se va întâmpla", a declarat Halep.

Polona Hercog, care a ajuns pe ajuns pe tabloul principal ca lucky loser, s-a impus în meciul cu Misako Doi, scor 7-6 (4), 6-4.

Halep şi Hercog s-au mai întâlnit o singură dată, în 2009, la Sofia, când s-a impus sportiva slovenă.

Afla mai multe despre: halephercogmiami open 

viewscnt
Articole similare