You are here:

Primul nume important care a refuzat CFR Cluj după revenirea lui Dan Petrescu! Cine nu mai vine în noul proiect | ULTIMA ORĂ

Primul nume important care a refuzat CFR Cluj după revenirea lui Dan Petrescu! Cine nu mai vine în noul proiect | ULTIMA ORĂ

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj se mai şi refuză. Campioana României nu a reuşit să-l convingă pe Dani Coman să plece de la Hermannstadt şi să accepte un post în conducerea clubului din Gruia. Dani Coman a oferit răspunsul.

Dani Coman rămâne la Hermannstadt după ce a fost dorit de CFR Cluj

În ziua în care Dan Petrescu a fost anunţat drept noul antrenor al celor de la CFR Cluj, Dani Coman a anunţat, public, că a refuzat propunerea de a deveni noul preşedinte din Gruia. Fostul preşedinte al celor de la Astra, ajuns între timp în Liga 2, la Hermannstadt, a explicat decizia. 

"Vreau să le mulţumesc celor de la C.F.R. Cluj  pentru propunerea făcută, mai ales că vine din partea unui club care domină fotbalul românesc de ani buni şi este singurul care ne mai reprezintă şi în acest sezon în Europa. Foarte probabil aş fi mers la fosta şi următoarea campioană a Ligii I, dar am ales să nu părăsesc proiectul început la Sibiu, din câteva motive pe care vreau să le explic în continuare.

Am promis celor de la FCH, la instalare, că-mi asum proiectul promovării, iar cuvântul dat domnilor Ştefan Băcilă, Claudiu Rotar şi Ciprian Fulea a fost decisiv în alegerea făcută în prezent. Cuvântul dat este mai important decât faima, banii, trofeele, de cele mai multe ori, deşi, repet, provocarea de a lucra la clubul momentului în fotbalul românesc este chiar una ,,greu de nerefuzat”, a spus oficialul lui Hermannstadt după oferta celor de la CFR Cluj

Dani Coman, după ce a refuzat CFR Cluj: "A contat foarte mult pentru mine părerea lăsată de autorităţile locale"

Fostul portar a continuat, într-un mesaj în care şi-a recunoştinţa faţă atât faţă de clubul sibian, cât şi în faţa campioanei CFR Cluj: "Fără a spune cuvinte mari, am simţit că cei de aici chiar doresc ca eu să rămân, am simţit emoţia colegilor din club, atunci când au apărut ştiri despre posibila mea plecare şi am decis că este important să le confirm încrederea acordată. Şi-au pus speranţe în mine pentru bunul mers al acestui proiect şi nu era momentul să plec după doar câteva luni, când de abia începem să punem bazele construcţiei. Am format această echipă alături de managerul sportiv, Radu Neguţ, cel care din aceeaşi funcţie a promovat în Liga 1 cu această echipă în 2018, alături de care îmi doresc să lucrez şi să facem performanţă. Există o coeziune între patronat, conducere, staff tehnic şi jucători, s-a format un grup bun aici şi dorinţa mea este de a continua munca începută.

A contat foarte mult pentru mine părerea lăsată de autorităţile locale, în frunte cu doamna primar. Am simţit că sunt alături de proiect, de fotbalul din Sibiu, că există voinţă, emulaţie. Voi continua pe acest drum, cu speranţa că lucrurile vor fi şi mai bine structurate şi ne vom realiza obiectivul! Sibiul are fotbal şi va avea!”, a adăugat preşedintele echipei din Liga 2. 

Astfel, CFR Cluj a primit primul refuz, după ce Nelu Varga a schimbat foaia la campioana României şi l-a demis pe conducătorul Marian Copilu. De altfel, patronul i-a refuzat şi prima cerinţă lui Dan Petrescu la CFR Cluj. 

În aceste zile, CFR Cluj urmează să-l anunţe oficial şi pe Mihai Bordeianu, care a refuzat FCSB, deşi i-a oferit un salariu superior. 


Încă un stadion modern în România! Gică Hagi şi Gică Popescu, chemaţi la discuţii pentru investiţia majoră pregătită | FOTO

Afla mai multe despre: nelu vargadani comancfr clujdan petrescu cfr clujdani coman cfr cluj 

viewscnt
Articole similare