You are here:

Primul scandal al sezonului în Formula 1. Ferrari, acuzată de Force India şi McLaren că şi-a făcut o ”clonă”

Primul scandal al sezonului în Formula 1. Ferrari, acuzată de Force India şi McLaren că şi-a făcut o ”clonă”

Auto

Comentarii

Performanţele considerate miraculoase ale monoposturilor Haas din acest sezon au stârnit mânia rivalelor Force India şi McLaren, care cer FIA să investigheze relaţia de colaborare dintre echipa americană şi Ferrari, ce îi permite primeia aproape să "cloneze" maşinile scuderiei.

Haas a impresionat în prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfăşurată în Australia, şi numai două incredibile erori ale mecanicilor i-au împiedicat pe Romain Grosjean şi Kevin Magnussen să obţină rezultate istorice la Melbourne.

Două roţi insuficient fixate, una la monopostul lui Grosjean şi alta la cel al lui Magnussen, au dus la abandonul ambelor maşini Haas la distanţă de un tur, în momentul în care se aflau pe locurile 5, respectiv 4, cu puţine posibilităţi de a le ceda până la final, înaintea monoposturilor Red Bull, în prima cursă a sezonului, desfăşurată duminică.

Haas are un parteneriat cu Ferrari, prin care poate obţine de la Maranello orice componentă a italienilor, cu excepţia cockpit-ului şi elementelor aerodinamice. Mai mult, Dallara, producătorul şasiului maşinilor Haas, poate folosi tunelul aerodinamic al Ferrari.

Adversarii Haas consideră că americanii au aliniat la start o "clonă" a monopostului Ferrari, aşa explicându-se performanţele înregistrate. Fernando Alonso a folosit termenul "replica Ferrari" când a vorbit despre Haas. Rivalii cred că parteneriatul Haas-Ferrari merge prea departe, încălcând regulamentul, care interzice schimbul de informaţii despre componente pe care o echipă este obligată să le producă şi rotaţia personalului între proiecte.

Şeful de operaţiuni al Force India, Otmar Szafnauer, cere discutarea cazului Haas în următoarea întrunire a Grupului de strategie din F1.

"Nu ştiu cum fac, e magic. Nu s-a mai făcut înainte în Formula 1. Chiar nu ştiu cum poate fi corect ca o echipă care e în acest sport de doi ani, fără resurse, să producă o maşină ca asta. Nu se întâmplă prin magie? Dacă da, vreau bagheta. Toate suprafeţele aerodinamice trebuie făcute de tine însuţi. E ideea ta sau a altcuiva? Aceasta este întrebarea adevărată, iar eu nu ştiu răspunsul. Poate e a lor. Dar e supect cum ai obţinut cunoştinţele, fără istorie, fără instrumentele potrivite şi fără oameni", a declarat Szafnauer, potrivit motorsport.com.

"E ceva care trebuie studiat îndeaproape", a precizat, la rândul său, Zak Brown, directorul executiv al McLaren-Renault. "Nu am dovezi" că Haas ar trişa, a continuat el, adăugând: "Toată lumea ştie că ei au o alianţă foarte strânsă cu Ferrari şi cred că trebuie să ne asigurăm că nu e prea strânsă. Ar putea fi o influenţă, sunt anumite componente ale maşinii care arată foarte asemănător cu cele de anul trecut. Dar asta trebuie cercetată atent de ingineri şi de FIA."

Has se apără şi spune că nu face nimic ce nu ar avea voie.

"Suntem o echipă care poate fi mândră de ceea ce a realizat în acest moment. Nu facem nimic ce nu ar trebui sau nu am avea voie să facem", a declarat Guenther Steiner, şeful Haas.

Afla mai multe despre: formula 1ferrarihaas 

viewscnt
Articole similare