Aventura lui Cristian Manea (26 de ani) la CFR Cluj pare aproape de final. Fundaşul crescut la Academia Hagi a devenit în ultima vreme o prezenţă tot mai efemeră în ”11-le” lui Adrian Mutu, iar şansele ca acesta să plece din Gruia în vară.
La începutul acestui sezon, Cristi Manea a fost indispensabil pentru CFR-ul lui Andrea Mandorlini, până în luna septembrie.
După meciul cu Kosovo din preliminariile pentru EURO 2024, Manea a fost diagnosticat cu o leziune de gradul doi la nivelul genunchiului drept şi a stat pe tuşă trei luni, Vasile Mogoş fiind cel care a acoperit postul de fundaş dreapta la CFR.
-
Cristi Manea a fost rezervă în meciul naţionalei României contra Columbiei, dar integralist cu Irlanda de Nord.
A semnat deja Cristi Manea cu o echipă din străinătate?
Dan Udrea, moderatorul emisiunii ”Sport Report” de pe Orange Sport, a susţinut că, din sursele sale, Manea a fost trecut pe ”linie moartă” de Adi Mutu la CFR, nu pentru că îşi doreşte să plece la vară, ci din cauza randamentului său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru a fost părere că aşa-zisa ”problema” a lui Manea s-ar rezolva imediat, dacă acesta ar lua decizia de a rămâne la CFR şi din sezonul următor.
Mai mult decât atât, componentul al ”Generaţiei de Aur” a presupus că Manea a semnat deja cu un alt club, acesta fiind motivul pentru care a fost ”uitat” de Adi Mutu pe banca de rezerve în ultima vreme.
Dan Udrea: Din informaţiile mele, Manea nu joacă la CFR, nu pentru că nu şi-a prelungit contractul, ci pentru că nu merită să joace.
Basarab Panduru: Un jucător care nu îşi prelungeşte contractul are o problemă. El dacă îşi prelungeşte acum contractul pe încă cinci ani, să vezi cum dispare imediat problema. Să vezi ce bun e de mâine, mai bun decât toată lumea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MM Stoica: Un club de afară, dacă eşti în ultimele şase luni, te cam semnează în perioada asta.
Basarab Panduru: Probabil că a semnat (n.r. cu o echipă din străinătate). Eu aşa mă gândesc.
Cristi Manea a adunat 221 de jocuri în tricoul CFR-ului de-a lungul carierei. Alături de ”feroviari”, fundaşul naţionalei a câştigat cinci titluri şi două Cupe ale României. Cota sa de piaţă este estimată de Transfermarkt la 3.200.00 de euro.
- Citește și
- Florin Prunea a răbufnit în urma sancţiunilor drastice primite de Dinamo: "Vreţi să nenorociţi echipa! Mi se pare foarte mult"
- 60 de milioane de euro! Începe bătălia bogaţilor din Premier League pentru atacantul apărut de nicăieri în acest sezon
- Nicolae Dică, lecţii pentru Edi Iordănescu: ”Nu am făcut lucrurile bine”. Când trebuia România ”să încerce să joace minge lungă”
- "Edi s-a gândit la Chipciu ca fundaş stânga?". Oficialul FRF a răspuns pe loc. Ce a spus despre veteranul de la U Cluj
- Motivul pentru care Edi Iordănescu l-a înlocuit pe Radu Drăguşin la pauză, în România - Columbia: "I-a spus şi l-a schimbat"
- ”Uitaţi-vă cum îşi bat joc!” FRF s-a făcut de râs şi i-a enervat la culme pe fanii Stelei! Cum a fost ”botezat” clubul din Ghencea
Afla mai multe despre: superligă, cfr, cristi manea, adi mutu