Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat că are probleme în ceea ce priveşe lotul pe care-l va convoca pentru cele două meciuri din Liga Naţiunilor din luna octombrie.
"Am bătăi de cap, dar încerc să găsesc cele mai bune soluţii. Sunt pierderi importante în sânul echipei naţionale, dar cum a fost şi la primul meci, nu m-am plâns şi sigur vom găsi soluţii şi ne vom prezenta bine şi în aceste două meciuri. Cel mai important meci e cel cu Lituania, din punctul meu de vedere. Câştigând acel meci, vom avea posibilitatea ca la Bucureşti, la meciul cu Serbia, să ne jucăm primul loc din grupă. E un meci foarte greu, pe un teren artificial, cu problemele de lot pe care le avem, dar după ultimul joc sunt încrezător că suntem pe drumul cel bun şi vom reuşi să câştigăm în Lituania", a declarat Contra.
Meciul cu Lituania este programat pe 11 octombrie la Vilnius, iar cel cu Serbia se va juca la Bucureşti pe 14 octombrie, de la ora 16:00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, cosmin contra, probleme, romania