You are here:

Probleme pentru Niţă! Un portar, primul transfer al verii la Sparta: "Am vrut să-l aducem încă de când a plecat Dubravka"

Probleme pentru Niţă! Un portar, primul transfer al verii la Sparta: "Am vrut să-l aducem încă de când a plecat Dubravka"

Stranieri

Comentarii

Portarul Milan Heca este primul transfer realizat de Sparta Praga, în această vară, anunţă site-ul echipei la care evoluează trei români: goalkeeper-ul Florin Niţă şi mijlocaşii Nicolae Stanciu şi Bogdan Vătăjelu. Sparta s-a înţeles cu Slovacko pentru tranferul celui pe care conducerea clubului îl consideră "cel mai bun portar ceh de pe piaţă".

În vârstă de 27 de ani, Milan Heca a semnat un contract valabil până în 2021 cu Sparta Praga: "Aştept cu nerăbdare această provocare, un nou pas în cariera mea. Sper să am succes aici, este un club de tradiţe şi va fi o onoare să joc aici", au fost primele cuvinte ale portarului care se va lupta cu Niţă pentru postul de titular.

În sezonul trecut, Heca a jucat în toate meciurile disputate în campionat de Slovacko, iar în nouă partide nu a primit gol. El a adunat, de altfel, 609 minute fără gol primit, cea mai lungă perioadă de invincibilitate avută de un portar în campionatul Cehiei.

"Milan era cel mai bun portar ceh de pe piaţă", a declarat directorul sportiv al Spartei Praga, Zdenek Scasny. "Îl urmărim de multă vreme şi am luat în calcul transferul lui încă de când l-am vândut pe Martin Dubravka".

Afla mai multe despre: nitatransfersparta 

viewscnt
Articole similare