You are here:

Probleme pentru Simeone! Au apărut două noi cazuri de covid, printre jucătorii săi. Cine sunt fotbaliştii ce au fost depistaţi pozitivi

Probleme pentru Simeone! Au apărut două noi cazuri de covid, printre jucătorii săi. Cine sunt fotbaliştii ce au fost depistaţi pozitivi

La Liga

Comentarii

Atletico Madrid continuă să sufere din pricina pandemiei globale. După ce diverşi alţi jucători ai ”los Colchoneros” au fost afectaţi, două noi cazuri au apărut în rândurile echipei. Este vorba despre Thomas Lemar şi Hector Herrera. Antrenamentele echipei au fost suspendate, iar cei doi jucători au fost trimişi acasă, individual, cu maşinile proprii, cu scopul de a începe izolarea.

Diego Simeone suferă o nouă durere de cap, cu doar câteva ore înaintea meciului cu Celta Vigo, de pe Wanda Metropolitano. Atletico ajunge la 6 jucători indisponibil din cauza corona virusului. După ce, în ultimele zile, 4 cazuri de covid apăruseră în rândurile ”los colchoneros”, astăzi le-a adus pe următoarele 2. Joao Felix, Yannick Carrasco, Moussa Dembele şi Mario Hermoso erau deja afectaţi de virus, iar acum li se alătură şi Hector Herrera şi Thomas Lemar. Astfel, Diego Simeone a trebuit să anuleze antrenamentele şi să trimită jucătorii acasă.

Atletico are un sezon foarte bun până acum. Trupa din capitala Spaniei se află pe primul loc în La Liga şi este calificată în şaisprezecimile Champions League. Însă, pentru menţinerea şanselor în ambele competiţii, o schimbare este necesară la club. ”Los colchoneros” au fost una dintre echipele cele mai afectate de la începutul pandemiei, pierzând jucători constant corona virusului, atât la sfârşitul sezonului trecut, cât şi sezonul acesta.

Meciul dintre Altetico şi Celta Vigo, din această seară, ar trebui să decurgă precum planificat, iar lista jucătorilor pe care se poate baza Simeone se tot scurtează.

Afla mai multe despre: atletico madridthomas lemarhector herrera 

viewscnt
Articole similare