You are here:

Probleme serioase la CSM Bucureşti! O jucătoare recunoaşte situaţia grea: "Este cea mai dificilă perioadă de când am venit"

Probleme serioase la CSM Bucureşti! O jucătoare recunoaşte situaţia grea: "Este cea mai dificilă perioadă de când am venit"

Handbal

Comentarii

Jucătoarea echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Paula Ungureanu, a declarat, joi, că formaţia sa traversează cea mai dificilă perioadă de când s-a transferat la gruparea din Capitală şi afirmă că toată lumea trebuie să conştientizeze că fără multă muncă nu se pot atinge obiectivele în acest sezon.

"Nu sunt rezultatele pe care ni le-am dorit, dar trebuie să trecem peste. Acesta este al treilea sezon pentru mine aici şi este perioada cea mai dificilă de când sunt eu la CSM. Nu funcţionează toate lucrurile aşa cum ar trebui, dar noi vom face tot ce putem să depăşim această situaţie. Dacă am vrea, acum am putea găsi 1.000 de scuze. Însă prezentul este cel mai important, trebuie să ne pregătim şi să conştientizăm că fără muncă nu se poate. E dificil pentru că toată lumea se aşteaptă să câştigăm mereu şi e greu. Sunt zile şi zile, până la urmă nu suntem roboţi, suntem oameni şi e greu. Nu ne simţim deloc confortabil atunci când pierdem şi încercăm mereu să ne autodepăşim", a spus Paula.

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti întâlneşte, duminică, în deplasare, formaţia germană SG BBM Bietigheim, în a doua etapă a Grupei D a Ligii Campionilor.

Afla mai multe despre: csm bucurestipaula ungureanuproblemehandbal 

viewscnt
Articole similare