You are here:

PSG vs. Barcelona, şocul zilei de miercuri din Liga Campionilor! Luis Enrique, faţă în faţă cu catalanii, la şapte ani după ce i-a îngropat pe parizieni

PSG vs. Barcelona, şocul zilei de miercuri din Liga Campionilor! Luis Enrique, faţă în faţă cu catalanii, la şapte ani după ce i-a îngropat pe parizieni
Comentarii

PSG şi Barcelona se întâlnesc, astăzi, de la 22:00, în direct pe Orange Sport 1, în şocul zilei de miercuri din manşa tur a sferturilor Ligii Campionilor.

Cele două echipe se întâlnesc pe Parc Des Princes pentru a 14-a oară în istoria confruntărilor directe, iar rezultatele de până acum ne duc cu gândul că vom vedea o partidă echilibrată: 5 victorii PSG, patru rezultate de egalitate şi cinci victorii pentru FC Barcelona.

Poate cel mai interesant duel este cel al antrenorilor, deoarece vorbim despre doi tehnicieni care şi-au scris numele în cartea de istorie a Barcelonei.

Luis Enrique (53 de ani) a pregătit-o pe Barcelona timp de trei sezoane, din 2014 până în 2017. De numele lui Enrique se leagă ultimul Champions League câştigat de blaugrana.

Acest lucru se întâmpla în 2015, când Barca s-a încoronat ”regina Europei” la Berlin, după o finală câştigată în faţa lui Juventus (3-1). 

Fără doar şi poate, Enrique este cel mai de succes antrenor al Barcelonei din ”era post Guardiola”

Pe lângă trofeul Champions League, Enrique a mai câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor (2016), Supercupa Europei (2016), două LaLiga (2015, 2016) trei Cupe ale Spaniei (2015, 2016, 2017) şi Supercupa Spaniei (2017). 

Aşadar, vorbim despre nouă trofee pe banca echipei catalane în decurs de trei ani.

Ca jucător, Enrique a câştigat două titluri de campion cu Barcelona în LaLiga, o Supercupă a Europei, două Cupe ale Spaniei, o Cupă a Cupelor şi două Supercupe ale Spaniei.

Fostul mijlocaş a adunat 300 de meciuri în tricoul blaugrana, a marcat 108 goluri şi a livrat 40 de pase decisive.

Xavi (44 de ani) o antrenează pe FC Barcelona din 2021 şi are un titlu şi o Supercupă a Spaniei.

În tricoul Barcelonei, Xavi a adunat un număr impresionant de 767 de meciuri, a marcat 85 de goluri şi a livrat 185 de pase decisive în cei 17 ani pe care i-a petrecut pe Nou Camp ca jucător profesionist. 

Alături de catalani, Xavi a adunat 25 de trofee: 4 Champions League, 2 Campionate Mondiale ale Cluburilor, 8 LaLiga, 2 Supercupe ale Europei, 3 Cupe ale Regelui şi 6 Supercupe ale Spaniei.

Luis Enrique a fost pe banca Barcelonei la ”thriller-ul” din 2017, când catalanii au învins-o pe PSG în optimile Champions League cu 6-1, după ce pe parizienii câştigaseră cu 4-0 în tur.

Afla mai multe despre: barcelonapsgxaviluis enrique 

viewscnt
Articole similare