You are here:

Răbufnirea lui Vlad Chiricheş la prezentarea oficială la FCSB: "Am văzut nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă. E prea mult!"

Răbufnirea lui Vlad Chiricheş la prezentarea oficială la FCSB: "Am văzut nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă. E prea mult!"

FCSB

Comentarii

Vlad Chiricheş a revenit la 33 de ani în România, la FCSB, dar situaţia sa nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea din fotbalul românesc. După ce a auzit câteva ironii la adresa sa, fundaşul central a dorit să dea replica.

Vlad Chiricheş şi-a făcut dreptate la prezentarea oficială

Multe voci din fotbalul românesc au taxat revenirea lui Vlad Chiricheş la FCSB, după accidentările repetate ale fotbalistului din ultimele sezoane. De asemenea, apărătorul central s-a referit şi la faptul că mutarea reuşită de FCSB este doar o "ciorbă reîncălzită", iar Vlad Chiricheş a reacţionat după ce comentariile au ajuns la urechile sale. 

"Aş fi vrut să vorbesc despre acest aspect, că am văzut în ultimele săptămâni nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă şi cu o uşoară răutate. Să fiu numit pacient, multe altele... 

E prea mult şi la ce am făcut eu ca sportiv pentru fotbalul românesc aş fi meritat mai mult respect. Ăsta e sportul, mereu am încercat să mă pregătesc la 100%, dar au fost momente când corpul meu a cedat. 

Acum sunt într-o formă foarte bună, lucrez cu cei mai buni preparatori şi sper să mă ţină cât mai mulţi ani. Foarte mult au contat Tommy Neubert şi Ovidiu Kurti. Săptămâna asta a fost intensă şi am lucrat bine, nu mă dezic de cum sunt eu, nu-mi place să mă dau la o parte. 

Aş vrea prin evoluţiile mele să le demonstrez că au greşit în ceea ce au spus. Mulţi au spus că nu poţi face treabă dacă te întorci", a declarat Vlad Chiricheş.

Vlad Chiricheş ar putea debuta în Oţelul Galaţi - FCSB, sâmbătă, de la 21:30, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

De asemenea, fundaşul central ar putea fi pe teren la returul cu ŢSKA 1948 Sofia, care porneşte de la 1-0 pentru FCSB, în turul secund preliminar Conference League. 

Vlad Chiricheş a semnat cu FCSB

FCSB a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord cu Vlad Chiricheş, care va îmbrăca din nou tricoul cu numărul 21 al echipei.

Internaţionalul român în vârstă de 33 de ani plecat de la FCSB la Tottenham Hotspur în 2013.

El a mai evoluat în aceşti zece ani petrecuţi în străinătate şi pentru SSC Napoli, US Sassuolo şi US Cremonese.

 

Afla mai multe despre: vlad chirichesvlad chiriches fcsbvlad chiriches replica critici 

viewscnt
Articole similare