You are here:

Radaslavescu l-a scos din sărite pe Valeriu Iftime: ”Nu îl mai vreau sub nicio formă! Să se ducă unde vrea”

Radaslavescu l-a scos din sărite pe Valeriu Iftime: ”Nu îl mai vreau sub nicio formă! Să se ducă unde vrea”

FC Botoșani

Comentarii

Eduard Radaslavescu (19 ani) l-a refuzat pe Valeriu Iftime şi vrea să rămână la FCSB.

Valeriu Iftime s-a supărat pe Radaslavescu, fiind dezamăgit de refuzul jucătorului de la FCSB.

„Mă întrebaţi de Radaslavescu? Nu îl mai vreau sub nicio formă. Ne înţeleseserăm cu Gigi Becali. Preşedinţii celor două cluburi semnaseră actele de transfer, dar în ultimul moment impresarul ne-a transmis că nu vrea jucătorul să vină la noi.

Atunci nici eu nu mai are rost să insist, deoarece nu pot să încerc să conving pe cineva să vină la noi dacă el nu are tragere de inimă. Dragoste cu forţa nu se poate. Să rămână la FCSB sau să se ducă să joace unde vrea el. La Botoşani nu îl mai dorim”, a spus Valeriu Iftime, pentru ProSport.

  • 550.000 de euro este cota de piaţă a lui Eduard Radaslavescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com
  • 26 de meciuri şi 2 goluri a adunat mijlocaşul pentru FCSB, în toate competiţiile

Jucătorul este decis să dea mai mult la antrenamentele FCSB-ului şi să le demonstreze celor din staff că merită mai multe minute.

Ce a spus Gigi Becali despre plecarea lui Radaslavescu

Gigi Becali a recunoscut că jucătorul nu vrea să meargă la FC Botoşani.

„Radaslavescu nu vrea să plece. I-am zis: «Du-te, bă, la Botoşani să joci». «Vreau să rămân aici». «Bine, tată, atunci nu te oblig». Mi-a zis să nu mă supăr, dar eu nu mă supăr. Respectăm contractul, nu obligăm oamenii. Ai semnat contractul? Respectă-l! Toată lumea să respecte contractele, cum le respect eu”, a declarat Gigi Becali, luni, 4 septembrie, în faţa reporterilor.

Afla mai multe despre: eduard rădăslăvescufcsbvaleriu iftimebotoşani 

viewscnt
Articole similare