You are here:

"Râdeam de el, uite unde a ajuns". A plecat din Liga 1 şi a dat lovitura în străinătate, iar Panduru a făcut paralela cu ultimul transfer făcut de FCSB

"Râdeam de el, uite unde a ajuns". A plecat din Liga 1 şi a dat lovitura în străinătate, iar Panduru a făcut paralela cu ultimul transfer făcut de FCSB

Superliga

Comentarii

Basarab Panduru recunoaşte că s-a înşelat în privinţa unui fotbalist trecut pe la FC Botoşani şi consideră că Joyskim Dawa (26 de ani) poate fi o surpriză la FCSB.

Basarab Panduru, paralelă între Joyskim Dawa şi fotbalistul de care râdea

FCSB a reuşit încă un transfer de la FC Botoşani, unul care în care Mihai Stoica nu are încredere. Fundaşul central Joyskim Dawa a fost vândut de Valeriu Iftime pentru aproximativ 350.000 de euro şi apărătorul vine să întărească un post pe care Toni Petrea a rămas descoperit, după plecarea lui Andrei Miron şi accidentarea de durată a lui Iulian Cristea. 

Joyskim Dawa a făcut pasul la cluburi din Europa încă din perioada junioratului şi este colegul lui Michael Ngadeu, din naţionala Camerunului, un alt fotbalist trecut pe la FC Botoşani care a avut o ascensiune fulminantă după plecarea din Liga 1. 

Basarab Panduru consideră că FCSB nu are nimic de pierdut odată cu ultimul transfer, în ciuda gafelor făcute de Dawa la începutul aventurii sale la FC Botoşani. De altfel, expertul Orange Sport şi-a adus aminte că Michael Ngadeu a început cu stângul în fotbalul românesc şi chiar i-a stârnit amuzamentul. 

"Dawa e de încercat la FCSB, cum era de încercat peste tot. Mai ales că dai bani şi poţi să iei banii de la Botoşani. De ce să nu încerci treaba asta? Toată lumea l-a vrut, CFR, Craiova, FCSB l-a luat ca să nu-l ia ceilalţi. E binevenit, de ce să nu-l încerci? Eu cred că MM a avut dreptate când a spus ce a spus. O să joace, că nu are cine să joace. 

Edjouma e de FCSB? Dawa e sau nu e? E acelaşi lucru. În primele meciuri ne întrebam ce caută Ngadeu... Ţin minte că şi de Ngadeu râdeam de el şi uite unde a ajuns. Adică nu văzusem aşa jucător slab niciodată. 

Pe Dawa nu l-ai luat pentru goluri. Nu contează asta, l-ai luat să se apere bine", a declarat Basarab Panduru pentru Orange Sport. 

Michael Ngadeu, ascensiune fulminantă. Poate ajunge la Lyon în această vară

Probabil cel mai bun străin trecut pe la FC Botoşani, Michael Ngadeu, a ajuns 31 de ani şi e titular în Belgia, la Gent, pentru care a jucat 48 de meciuri în ultimul sezon. 

În 2014, Valeriu Iftime l-a adus liber la FC Botoşani, de la echipa a doua a lui Nuremberg, iar doi ani mai târziu a reuşit să-l vândă cu 1.4 milioane de euro la Slavia Praga. Campioana Cehiei l-a cedat, în 2019, la Gent, pentru 4.5 milioane de euro. 

54 de apariţii, şapte goluri şi trei pase decisive însumae Ngadeu în perioada petrecută la Botoşani, iar în urmă cu o lună presa din străinătate a scris despre interesul lui Lyon pentru camerunez

Ngadeu a jucat 48 de meciuri pentru Camerun, în timp ce Dawa, ultimul transfer făcut de FCSB, a evoluat în nouă meciuri pentru naţionala africană. 

Afla mai multe despre: basarab pandurudawangadeutransferuri fcsbtransferuri fc botosani 

viewscnt
Articole similare