Radja Nainggolan va fi jucătorul lui SPAL.
Mijlocaşul belgian s-a despărţit de Antwerp, iar anunţul oficial ar urma să fie făcut de către clubul din Ferrara, în cel mai scurt timp, conform Gazetta dello Sport. Aceeaşi sursă relatează că, Nainggolan va semna un contract cu SPAL, până la sfârşitul acestui sezon, şi va primi 400.000 de euro. În cazul în care, clubul din Ferrara va promova în Serie A, contractul lui Nainggolan s-ar prelungi.
De Rossi şi Nainggolan, de la Roma la SPAL
Nainggolan va fi pregătit la SPAL de fostul său coechipier de la AS Roma, Daniele De Rossi. Campion mondial cu Italia în 2006, De Rossi este unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria ”Giallorossilor”. Acesta a jucat pentru Roma timp de 18 ani, din 2001 până în 2019.
Nainggolan a fost, de asemenea iubit de fanii ”Capitolinilor”, pentru care a bifat 138 de partide, din 2014 până în 2018. Belgianul a mai jucat în ”CIzmă” pentru Internazionale, Cagliari şi Piacenza. În vârstă de 34 de ani, belgianul este cotat la 1.000.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
SPAL se află pe locul 14 în Serie B şi este la cinci puncte de Cagliari, echipa ce se află pe ultimul loc de play-off, şi are doar un punct peste prima poziţie ce retrogradează în al treilea eşalon fotbalistic in Italia, ocupată de Como.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: spal, nainggolan