You are here:

Radu Drăguşin, egalul liderului din Serie A. Presa din Italia, laude pentru român după Salernitana - AC Milan 2-2

Radu Drăguşin, egalul liderului din Serie A. Presa din Italia, laude pentru român după Salernitana - AC Milan 2-2
Comentarii

Radu Drăguşin a fost integralist în remiza dintre Salernitana şi AC Milan, scor 2-2.

În etapa a 26-a din Serie, Salernitana, ultima clasată, primea vizita celor de la AC Milan, prima clasată. Deşi se părea că ”diavolii” vor obţine o victorie facilă, lucrurile nu au stat chiar aşa.

Formaţia pregătită de Stefano Pioli a deschis scorul repede, prin Messias, în minutul 5, dar Bonazzoli a egalat în minutul 29.

”Lanterna roşie” din Serie A a dat lovitura în minutul 72, atunci când Djuric a dus-o în avantaj. Era 2-1 pentru gazde. Totuşi, peste cinci minute, Rebic a reuşit să egaleze la 2, astfel că vicecampioana Italiei a smuls un punct de la ultima clasată.

Prin prisma acestei remize obţinute, AC Milan este în pericol să piardă prima poziţie în clasament după doar o singură etapă de când o obţinuse. Dacă Inter Milani şi Napoli îşi câştigă meciurile cu Sassuolo, respectiv Cagliari, atunci actualul lider poate coborî până pe poziţia a treia.

Radu Drăguşin, egalul liderului din Serie A. Presa din Italia, laude pentru român după egalul dintre Salernitana şi AC Milan

La Salernitana a evoluat şi Radu Drăguşin, integralist, în centrul defensivei. Prestaţia sa a fost una solidă, fiind unul dintre remarcaţii presei din Italia, care a avut aprecieri şa adresa românului.

Prin urmare, şi notele acordat de diverse publicaţii din peninsulă au fost pe măsură. Calciomercato l-a notat cu 7, a treia cea mai mare din formaţia gazdă după fundaşul dreapta Pasquale Mazzocchi şi atacantul Federico Bonazzoli, autorul primului gol.

”Românul atent, închide şi ”muşcă” toate mingile. L-a oprit bine pe Brahim Diaz şi a avut o intervenţie foarte bună în minutul 12 al celei de-a doua reprize. A stat concentrat până la final şi nu a ratat nicio intervenţie”, au scris jurnaliştii de la publicaţia citată.

În schimb, Gazzeta dello Sport i-a acordat nota 6,5, subliniind faptul că fundaşul român a fost ”cel mai bun din defensiva Salernitanei”.

Radu Drăguşin este împrumutat de Juventus la Salernitana din iarnă, după ce prima parte a sezonului a petrecut-o la Sampdoria.

Cu toate că a obţinut o remiză cu liderul din Serie A, Salernitana rămâne ultima în clasament, cu 14 puncte acumulate în 26 de etape, dar cu două meciuri mai puţine.

Afla mai multe despre: dragusinmilanserie a 

viewscnt
Articole similare