You are here:

”Răducioiu, Marica sau Ganea?”. Atacantul român ”preferat” al ambasadorului Germaniei, fan înfocat al Stuttgart: ”Îmi e prieten bun” | VIDEO EXCLUSIV

”Răducioiu, Marica sau Ganea?”. Atacantul român ”preferat” al ambasadorului Germaniei, fan înfocat al Stuttgart: ”Îmi e prieten bun” | VIDEO EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

Ultima ediţie a podcastului Orange Sport SportCast cu Sile a avut parte de un invitat special, diferit de precedentele personalităţi care au conversat cu Silviu Tudor Samuilă. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a vorbit despre pasiunea sa pentru sport şi, în special, fotbal.

Invitat de gală la SportCast cu Sile, Peer Gebaur a vorbit despre pasiunea sa pentru fotbal, pe care a dezvoltat-o încă din copilărie, datorită tatălui şi fratelui mai mare.

Fan înfocat al Vfb Stuttgart, ambasadorul Germaniei la Bucureşti a avut plăcerea de a urmări trei atacanţi român în tricoul echipei preferate.

”Mi-a devenit prieten bun”

Florin Răducioiu, Ionel Ganea şi Ciprian Marica sunt ”tricolorii” care au încântat în Bundesliga, iar Gebauer şi-a ales ”preferatul” dintre aceştia.

Ambasadorul Germaniei a dezvăluit că a legat o prietenie cu Marica de când se află la Bucureşti şi că vorbeşte constant cu acesta despre fotbal.

În acest context, Peer Gebauer a considerat că nu poate alege pe altcineva decât pe Marica, deşi a notat că îl va suna şi pe Ganea, pentru a face cunoştinţă.

Atacantul român ”preferat” al lui Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei

Cred că îl aleg pe Marica. Toţi sunt grozavi. M-am întâlnit cu Florin şi cu Ciprian, dar şi cu Ioan Viorel Ganea. Trebuie să fac asta. E în România?

(n.r. da, este) Cu siguranţă îl voi suna. Ciprian mi-a devenit prieten bun, mereu vorbesc cu el despre fotbalul din trecut, dar şi despre ce se întâmplă acum şi sport şi în fotbal.

Iar el mi-a explicat despre România şi despre experienţa lui. Îmi place mult de el şi îl aleg pe Marica”, a declarat Peer Gebauer, la SportCast cu Sile.

Dintre cei trei, Răducioiu a petrecut cel mai scurt timp la Stuttgart, doar un sezon, însumând 26 de apariţii, dar doar patru goluri în tricoul nemţilor.

Ciprian Marica a semnat cu Stuttgart imediat după triumful echipei în Bundesliga şi a petrecut patru ani la club, timp în care a strâns 132 de meciuri, 30 de goluri şi 21 de pase decisive.

Ganea a avut parte de departe de cel mai mare succes în tricoul lui Stuttgart dintre cei trei: două Cupe Intertoto, 138 de apariţii, 47 de goluri şi 15 assist-uri este bilanţul său pentru formaţia din sud-vestul Germaniei.

Afla mai multe despre: peer gebauer 

viewscnt
Articole similare