You are here:

Rămâne Steliano Filip la Dinamo? Răspunsul lui Flavius Stoican: ”Important e să îţi vezi de farfuriuţa ta”

Rămâne Steliano Filip la Dinamo? Răspunsul lui Flavius Stoican: ”Important e să îţi vezi de farfuriuţa ta”
Comentarii

Steliano Filip a fost dat afară de la prima echipă de Mircea Rednic, după ce ”Puriul” a fost nemulţumit de randamentul său.

După ce a fost dat afară din lot de Mircea Rednic, antrenor cu care nu a avut cea mai bună relaţie, Steliano Filip a primit o a doua şansă şi poate reveni în planurile echipei.

Rednic plănuia să dea afară nu mai puţin de 15 jucători, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost dat afară de Iuliu Mureşan şi înlocuit cu Flavius Stoican.

Noul antrenor este dispus să dea o şansă tuturor jucătorilor din lot, iar aceasta ar putea fi o şansă nesperată pentru Filip de a îşi continua cariera în Ştefan cel Mare.

Flavius Stoican a dezvăluit că atât el, cât şi Cosmin Matei au oportunitatea de a reintra în planurile lui Dinamo, dacă îşi văd de antrenamente şi nu se mai gândesc decât la echipă.

Rămâne Steliano Filip la Dinamo?

Dinamo Bucureşti, o echipă pe care eu o apreciez, o iubesc şi sper să o salvez de la retrogradare. Nu avem nimic sigur din punct de vedere al venirilor.

Stelu Filip, Matei nu sunt nişte jucători pe care eu nu îi apreciez, care ştiu fotbal, nu au uitat fotbalul, important e să aibă ei starea de spirit necesară, să le dau eu încredere şi nu numai.

(n.r. rămâne Steliano Filip?) Depinde de el, eu sunt acolo să îl antrenez, să îl încurajez. Depinde de el, dar eu cred că da, că fotbalul nu se uită.

Important e să te antrenezi la capacitate maximă, să îţi vezi de farfuriuţa ta acolo, ce ai tu de făcut, să nu ai alte gânduri de plecări, de veniri, de sosiri.

Strict personal nu este uşor, dar cu atât mai mare ar fi fericirea dacă voi reuşi (n.r. să salveze echipa de la retrogradare)”, a declarat Flavius Stoican.

Venit pentru prima dată la Dinamo în 2012, când avea 18 ani, Steliano Filip a petrecut cinci ani şi jumătate în Ştefan cel Mare înaintea transferului la Hajduk Split.

Considerat un jucător de perspectivă pe atunci, fundaşul stânga a reuşit să însumeze şapte apariţii la echipa naţională, însă nu a mai purtat tricoul României de la finalul lui 2016.

Filip a revenit la Dinamo în urmă cu un an, după ce a mai trecut şi pe la Dunărea Călăraşi, Viitorul şi AE Larissa.

Afla mai multe despre: steliano filip 

viewscnt
Articole similare