Unul dintre jucătorii din campionatul României rămaşi liberi de contract în momentul de faţă a făcut câteva afirmaţii ”îndrăzneţe” cu privire la echipa naţională a României şi participarea acesteia la EURO 2024. Este vorba despre Alex Albu (30 de ani).
Rapid s-a despărţit la finalul sezonului recent încheiat de Alex Albu, unul dintre cei mai vechi jucători din cadrul clubului.
Conducerea grupării din Giuleşti a decis să nu-i ofere prelungirea contractului, după ce, în prealabil, l-a exclus din lot pentru ultimele şapte etape ale stagiunii precedente.
Această măsură disciplinară luată de Rapid s-a produs ca urmare a faptului că mijlocaşul defensiv a petrecut în club după meciul pierdut de giuleteni la Iaşi, contra Politehnicii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Albu încă mai speră la naţionala României: ”Sunt tânăr”
Prin urmare, ajuns în acest moment, liber de contract, Albu este în căutarea unei noi echipe şi speră ca viitoarea sa provocare în carieră să fie în străinătate.
De asemenea, jucătorul de 30 de ani a vorbit şi despre naţionala României, acolo unde, afirmă el, ar fi putut ajunge chiar în lotul pentru EURO 2024 dacă ar fi jucat la Rapid în finalul sezonului din Superligă.
”Aşteptăm, avem câteva echipe cu care vorbim, dar trebuie să alegem varianta cea mai bună. Nu, sincer sunt pentru afara ţării, de aia nu ştiu de unde au apărut prin presă, am văzut că am semnat şi că m-am înţeles cu Sepsi, dar nu e adevărat. Toate echipele cu care negociem şi cu care discutăm sunt afară.
Vreau să şi joc fotbal pentru că nu mi-am luat gândul de la naţională. Sunt tânăr, cred că pot să demonstrez. Îmi pare rău că nu am jucat acum pe final de campionat pentru că sunt sigur că dacă jucam şi o făceam bine, eram şi eu în lot (n.r. lotul României pentru EURO 2024).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bineînţeles că şi partea financiară este importantă pentru că trebuie să îmi întreţin familia şi este ceva esenţial”, a declarat Albu, pentru Orange Sport.
Alex Albu a adunat la Rapid, în toate competiţiile, 103 meciuri şi a livrat 103 meciuri şi a livrat 12 goluri şi şase pase decisive. Este cotat la 850.000 de euro şi are o selecţie la naţionala României.
- Citește și
- Antrenorul Corvinului, după ce a văzut cu cine va juca în preliminariile Europa League: ”Au şi ei punctele lor mai puţin bune”
- Emil Grădinescu a ales un alt român pentru echipa ideală a primei etape din grupele EURO 2024: ”Nu era Man” | EXCLUSIV
- Fotbalistul abia transferat de Universitatea Craiova le-a transmis fanilor primele cuvinte: "Sunt foarte fericit, ne vedem în curând"
Afla mai multe despre: alex albu, romania, euro 2024, rapid, echipa nationala