You are here:

Râpă face spectacol în Polonia, se bate la titlu şi a rupt tăcerea despre Gigi Becali: ”S-ar putea să credeţi că este nebun”

Râpă face spectacol în Polonia, se bate la titlu şi a rupt tăcerea despre Gigi Becali: ”S-ar putea să credeţi că este nebun”

Stranieri

Comentarii

Jucător de bază la Cracovia - echipă care se bate la titlu în Polonia - Cornel Râpă le-a vorbit frumos polonezilor despre Gigi Becali, deşi patronul FCSB l-a criticat în repetate rânduri.

Cornel Râpâ are în vitrină patru trofee de campion al României. Trei dintre ele le-a câştigat cu FCSB, echipă pentru care a jucat în perioada ianuarie 2013-august 2016. Deşi de multe ori a fost ţinut pe bancă sau criticat de patron, Râpă a lăsat de multe ori evoluţii solide.

Până la urmă, în 2016 a plecat de la FCSB şi a semnat cu Pogon Szczecin. Jocurile bune reuşite aici i-au adus transferul la Cracovia, în vara lui 2018, echipă alături de care acum are un sezon excelent şi se bate la titlu în Polonia. Devenit jucător de bază, Cornel Râpă a intrat şi în atenţia jurnaliştilor polonezi.

Fundaşul în vârstă de 30 de ani a vorbit, printre altele şi despre personalitatea lui Gigi Becali, un personaj care n-are o imagine atât de bună în Polonia. Râpă spune însă că patronul FCSB-ului are şi multe părţi bune:

”S-ar putea să credeţi că Gigi Becali este nebun, dar investeşte mulţi bani în fotbal, iar jucătorii nu trebuie să-şi facă griji pentru nimic. Este suficient să te concentrezi doar pe fotbal. Steaua, în România, este ca Legia Varşovia aici”, a declarat Cornel Râpă, într-un interviu pentru sport.tvp.pl.

Cornel Râpă se bate la titlu în Polonia

Fundaşul dreapta are un sezon excelent în Polonia. Cracovia, unde este legitimat şi Sergiu Hanca, se bate la campionat cu Legia Varşovia. În acest moment, pe primul loc este Legia, cu 45 de puncte, urmată de Cracovia - cu 42 de puncte. Cele două echipe se întâlnesc în ultima etapă şi, dacă diferenţa se păstrează, se va juca cu trofeul pe masă.

Râpă este titular la Cracovia şi a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători. A fost titular în toate cele 23 de etape, timp în care a reuşit 3 goluri şi 3 assist-uri. Prin comparaţie, Râpă are la FCSB 79 de apariţii, două goluri şi 7 assist-uri.

Afla mai multe despre: cornel rapa 

viewscnt
Articole similare