You are here:

Rapid, aproape să redevină o forţă în fotbalul românesc! Omul care plănuieşte să investească 10 milioane în club, prezent la ultimul meci

Rapid, aproape să redevină o forţă în fotbalul românesc! Omul care plănuieşte să investească 10 milioane în club, prezent la ultimul meci

Rapid

Comentarii

Daniel Pancu a dezvăluit că noul investitor al Rapidului a fost prezent la ultimul meci din campionat, câştigat de giuleşteni cu 8-0.

De la venirea lui Adi Mutu pe banca echipei, în locul lui Mihai Iosif, Rapid şi-a schimbat faţa şi a reuşit să câştige toate cele şase partide disputate.

Rareş Ilie a ”explodat” sub conducerea ”Briliantului”, în timp ce Alex Ioniţă pare renăscut graţie noului antrenor, la fel ca mai toţi jucătorii.

Odată cu inaugurarea noului stadion, Rapid a devenit una dintre cele mai atractive echipe din Liga 1, atât pentru fani, cât şi pentru investitori.

Pentru a ajuta echipa să redevină forţa din alte vremuri, patronul Victor Angelescu a atras un nou investitor la club, care ar fi dispus să investească 10 milioane de euro în Rapid.

Dan Şucu este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România. El este cel care a dezvoltat brandul Mobexpert, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România.

Omul de afaceri are o avere estimată la 120-125 de milioane de euro, pe care şi-a construit-o în special din industria mobilei.

Rapid, aproape să redevină o forţă în fotbalul românesc

Acesta a fost prezent la meciul câştigat de giuleşteni cu 8-0 împotriva lui Gaz Metan, a dezvăluit Daniel Pancu.

Da, da (n.r. era în tribune Dan Şucu). Era pentru prima oară când l-am văzut. L-am salutat, da”, a declarat Daniel Pancu, pentru Pro Arena.

Conform lui Victor Angelescu, Şucu este decis să investească o sumă importantă în Rapid, care ar ajuta clubul giuleştean să redevină o forţă în fotbalul românesc.

Din ce am vorbit cu el (n.r. Dan Şucu), o să facă investiţii de 10 milioane de euro. Toată investiţia, din ce ştiu eu şi din ce vorbim, investiţia în aceste două baze, Coresi şi Constructorul, va ajunge la 10 milioane de euro.

Când ele vor fi gata. După care, în cât timp îţi recuperezi aceşti bani...”, transmitea Victor Angelescu, conform sursei citate

În prezent, echipa pregătită de Adi Mutu ocupă primul loc în play-out şi are mari şanse de a prinde barajul pentru Conference League.

Afla mai multe despre: dan şucu 

viewscnt
Articole similare