Raportul experţilor medicali care arată că Diego Maradona, decedat în noiembrie la 60 de ani din cauza unor probleme cardiace, a fost abandonat de îngrijitorii săi, a fost predat, luni, justiţiei argentiniene.
Raportul experţilor medicali privind moartea lui Diego Maradona a fost predat justiţiei
Avocatul Mario Braudy a anunţat că raportul a fost trimis luni. Într-un document de 70 de pagini, comisia medicală însărcinată cu investigarea, la cererea justiţiei, a ultimelor ore ale vedetei argentiniene, a stabilit că Diego Maradona "a început să moară cu cel puţin 12 ore înainte” de a fi găsit fără viaţă şi a suportat o "perioadă de agonie prelungită".
Procuratura a deschis o anchetă care urmăreşte să determine o posibilă neglijenţă sau imprudenţă în tratamentul medical administrat argentinianului, care a murit din cauza unei probleme cardiace la 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, în reşedinţa sa din Tigre, nordul din Buenos Aires.
Declaraţiile a două dintre cele cinci fiice ale fostului căpitan al Argentinei, Gianinna (31 de ani) şi Jana (24 de ani), care l-au arătat pe neurochirurgul Leopoldo Luque drept responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatăl lor, au dus la iniţierea de proceduri legale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Comisia medicală formată din douăzeci de experţi, inclusiv legiştii care au efectuat autopsia şi specialişti din diferite discipline medicale, concluzionează că fostul campion mondial "ar fi avut şanse mai mari de supravieţuire" dacă ar fi fost internat într-un centru de îngrijire.
"Ţinând cont de tabloul clinic, clinico-psihiatric şi de starea generală precară, el ar fi trebuit să îşi continue reabilitarea şi tratamentul interdisciplinar într-o instituţie adecvată”, se arată în document.
Ancheta vizează şapte persoane: neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatrul Agustina Cosachov, un psiholog, doi infirmieri (un bărbat şi o femeie), supraveghetorul acestor infirmieri şi un medic.
În Argentina, pedepsele pentru abandon prin neglijenţă sau omucidere involuntară variază de la cinci la cincisprezece ani de închisoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: maradona, maradona deces