U Cluj şi Petrolul Ploieşti au oferit un meci cu o răsturnare incredibilă de scor. După o primă repriză mai slabă din punctul de vedere al spectacolui, a venit o parte a doua care a adus trei goluri, iar concluziile partidei au fost trase în studioul Orange Sport.
Petrolul Ploieşti a învins, în deplasare, pe U Cluj, scor 2-1, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Petrolul a marcat golurile victoriei în numai două minute, prin două rezerve.
Debutul lui Laszlo Balint pe banca ploieştenilor a fost de bun augur. Prima repriză a meciului de la Cluj a fost una echilibrată, în care ambele echipe au avut ocazii de gol, însă scorul a fost deschis de Roguljic, în minutul 55, şi gazdele conduceau cu 1-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat după gol, în minutul 58, Balint i-a trimis în teren pe Irobiso şi Jyry, iar aceştia au schimbat soarta meciului în numai două minute.
Irobiso a reluat în plasă centrarea lui Ţicu, în minutul 62, iar finlandezul Jyry a înscris din assistul lui Alex Musi, în minutul 64. Roguljic a lovit bara în minutul 67, dar până la final nu s-a mai înscris şi ploieştenii s-au impus la Cluj cu 2-1.
Cine a fost ”răsfăţat” după victoria Petrolului de la Cluj-Napoca
La capătul partidei, experţii Orange Sport, Ovidiu Herea şi Constantin Zotta, au analizat cele întâmplate pe Cluj Arena şi au căzut de comun acord: antrenorul Petrolului, Laszlo Balint, a fost foarte inspirat cu schimbările făcute.
”A fost foarte inspirat Laszlo Balint cu schimbările. Irobiso a înscris la prima atingere, la fel a fost şi la al doilea gol al Petrolului. Rar am mai văzut un antrenor aşa inspirat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe joc, a fost mai bună U Cluj. Mi s-a părut mai bine. A avut mai multe ocazii, a controlat jocul, dar ăsta e fotbalul. Nu au reuşit să o bage în poartă decât o dată”, a declarat Herea, la Orange Sport.
De asemenea, Laszlo Balint a fost analizat de Ovidiu Herea, care a scos în evindenţă principala calitatea a tehnicianului în vârstă de 45 de ani.
”Balint e genul de antrenor care ştie să motiveze echipa în momentele importante. Cred că e un lucru importante mai ales când eşti cu moralul la pământ. Eu zic că Petrolul a făcut o alegere bună cu el”, a adăugat expertul Orange Sport.
Constantin Zotta a comentat şi el subiectul Laszlo Balint: ”Şi-a făcut bine treaba. Avea personalitate, autoritate, era ambiţios, cu discurs frumos. E încă un antrenor tânăr, are timp”, a completat şi Zotta.
În clasamentul play-out-ului, U Cluj are 26 de puncte şi este pe locul 4, iar Petrolul este pe 5, cu 25 de puncte.
- Citește și
- Dan Petrescu a revenit în România şi a anunţat cu ce patron a discutat: "Pe jucători nu-i cunosc. Doar el m-a sunat"
- Victor Piţurcă e convins că putea duce echipa din Superligă în Champions League: „Câştigam campionatul dacă voiam!” | EXCLUSIV
- "Comenta!". Robert Niţă a fost în tribună şi l-a scos din minţi pe Dorinel Munteanu, în Voluntari - Oţelul! "Ăsta e respectul faţă de colegi"
Afla mai multe despre: u cluj petrolul, superliga, laszlo balint