You are here:

Rareş Dumitrescu, de la medalia olimpică, la cursele de enduro! "După ce m-am lăsat, am făcut tot ce nu puteam să fac"

Rareş Dumitrescu, de la medalia olimpică, la cursele de enduro! "După ce m-am lăsat, am făcut tot ce nu puteam să fac"

Sporturi

Comentarii

A câştigat argint la JO Londra 2012, multiple trofee mondiale şi europene şi a dorit să aibă parte şi de alte senzaţii extreme! Aşa că acum îşi ia doza de adrenalină participând la cursele de motociclete enduro

Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă, practică acum sporturi care îi erau interzise pe vremea când concura în proba de sabie. Medaliat olimpic cu argint şi campion european şi mondial cu echipa, Rareş ia startul la cursele de enduro, se dă cu skiurile şi face trasee periculoase pe bicicletă.

„După ce m-am lăsat, am făcut tot ce nu puteam să fac atunci când eram în concursuri. Am schiat, am mers cu bicicleta, am început să mă dau cu ea prin pădure, să cobor la vale. Mi-am cumpărat motor, vis pe care nu mi l-am putut îndeplini când eram sportiv. Era normal să rămân activ, nu putea să trec pe IT sau să mă apuc de pictat sau de cântat la vioară”, a declarat Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă al României, pentru Sportsnet.ro

Antrenorul lotului naţional de scrimă spune că adrenalina unei curse enduro poate fi similară cu cea pe care o simţea cât era pe planşa de scrimă.

„Le spuneam prietenilor că am făcut 20 de ani de sport de performantă, dar nu am fost niciodată mai obosit decât atunci când am încercat să pun pe roţi un motor pe care l-am scos dintr-o râpă” - Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă al României.

Vrea din nou la Jocurile Olimpice

La 40 de ani Rareş Dumitrescu se poate lăuda cu performanţe notabile atât ca sportiv, cât şi ca antrenor. Multiplu medaliat european, mondial, dar şi câştigător al argintului olimpic, actualul antrenor al lotului naţional de scrimă spune că cel mai important lucru pe care şi l-a impus ca antrenor a fost să le cultive propria personalitate şi identitate elevilor săi.

„Acesta a fost primul meu gând, să nu fac din sportivii mei copiile mele când eram pe planşă. Fiecare are personalitatea lui, atuurile lui şi încerc să scot ce are fiecare mai bun, nu să-i fac să fie cum eram eu” – Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă al României.

Dumitrescu mărturiseşte că îşi doreşte enorm să aibă rezultate notabile cu cei pe care-i pregăteşte la lotul naţional.

„Din momentul în care am zis că mă apuc de antrenorat mi-am dorit să am rezultate ca antrenor, măcar la fel ca cele pe care le-am avut ca sportiv. Până voi realiza toate obiectivele, accept toate lucrurile care poate-mi plac mai puţin” - Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă al României.

Pentru perioada imediat următoare, Rareş intră în focurile calificărilor la JO Paris 2024 cu elevul său, Iulian Teodosiu.

„Primul lucru este să ajungem la Paris, apoi vom vedea ce va fi. La sabie este foarte importantă ziua pe care o prind sportivii, forma de moment, felul în care sunt pregătiţi psihic la ora concursului. Dacă stau să mă gândesc bine, în ultimii 16-20 de ani, cel care a fost favorit principal şi numărul 1 în clasament, nu a cucerit medalia de aur” – Rareş Dumitrescu, antrenorul lotului naţional de scrimă al României.

Rareş Dumitrescu are un palmares impresionant

 Rareş a câştigat, împreună cu echipa României de sabie, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2012, desfăşurate la Londra.  Din 2020 este antrenor principal al Lotului Olimpic de Sabie al Romaniei, dupa ce intre 2014-2020 a fost antrenor principal la Centrul Olimpic de Juniori din Braşov şi la secţia din Braşov a clubului Dinamo.

Palmares ca sportiv

  • Vicecampion Olimpic cu echipa 2012
  • Locul IV JO Londra 2012, individual
  • Campion Mondial cu echipa 2009;
  • Vicecampion Mondial individual 2009;
  • Campion European cu echipa 2006;
  • Vicecampion European cu echipa 2009;
  • Vicecampion European cu echipa 2012;
  • Locul III la Campionatul Mondial Paris 2010;
  • Locul III la Campionatul European 2005;
  • Câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo Bucureşti în 2005, 2006 şi 2008;
  • Campion Naţional individual 2004, 2006, 2008, 2010; 2012;
  • Campion Naţional cu echipa 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012;
  • Ca antrenor al Centrului Olimpic de Juniori al Romaniei a obţinut, printre altele, următoarele rezultate:
  • Campion Mondial U17 - Verona 2018 (Pastin Andrei)
  • Vicecampion Mondial U21 - Torun 2019 (Dragomir George)
  • Campion European U23 - Plovdiv 2019 (Echipa României)
  • Loc 3 Universiada - Napoli 2019 (Ursachi Răzvan)
  • Loc 3 Campionat European U23 - Plovdiv 2019 (Dragomir George)
  • Loc 3 Campionat European U17 - Sochi 2018 (Echipa României)

Afla mai multe despre: rareş dumitrescurareş dumitrescu scrimarareş dumitrescu enduro 

viewscnt
Articole similare