You are here:

Răspuns oficial dinspre conducerea CFR-ului în legătură cu transferul lui Omrani la FCSB: ”Poate să plece” | EXCLUSIV

Răspuns oficial dinspre conducerea CFR-ului în legătură cu transferul lui Omrani la FCSB: ”Poate să plece” | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Marius Bilaşco a vorbit despre posibilitatea ca Billel Omrani să o părăsească pe CFR în favoarea FCSB-ului.

CFR Cluj trece prin momente grele, din pricina problemelor financiare de la club, cauzate de lotul mult prea numeros al ardelenilor.

Campioana României a început sezonul cu Marius Şumudică pe bancă, antrenor care şi-a construit echipe pe propriul plac, înainte de a fi înlăturat.

Dan Petrescu a revenit în Gruia şi la rândul său a adus o multitudine de fotbalişti, iar astfel au ajuns cei de la CFR să aibă un lot mult prea numeros.

La un moment dat, nu mai puţin de 40 de jucători erau înregistraţi pe diversele liste ale clujenilor, din competiţiile interne şi cupele europene.

Clubul a fost nevoit să îi plătească pe fotbaliştii pe care i-a dat afară, iar mulţi dintre ei încasau salarii semnificative, astfel că actualii jucători au început să aibă restanţe.

Aproape de finalul contractului cu CFR Cluj, Billel Omrani îşi doreşte o mărire semnificativă a salariului său, una pe care clubul clujean are mici şanse să i-o poată oferi.

Aşadar, FCSB s-a interesat de el, MM Stoica şi Gigi Becali recunoscând în mai multe rânduri că îl doresc la club, iar fotbalistul ar putea ajunge la Bucureşti.

Răspuns oficial dinspre conducerea CFR-ului în legătură cu transferul lui Omrani la FCSB

Într-o discuţie cu Telekom Sport, Marius Bilaşco a recunoscut că atacantul francez are toate şansele de a pleca din Gruia.

Oficialul CFR-ului a afirmat că Omrani se simte bine la club şi are o relaţie bună de Petrescu, dar ar putea pleca din vară, liber de contract, unde îşi doreşte.

Cu Omrani am mai avut discuţii. El se simte foarte bine la Cluj, cel mai bun fotbal al lui l-a jucat cu Dan Petrescu antrenor, e conştient de lucrul acesta.

E posibil să îşi ducă contractul, ca un jucător profesionsit, până la final. Şi din vară să poată să plece din postura de jucător liber.

Dacă şi adversarii au spus că suntem echipa care domină fotbalul românesc de patru ani, e normal ca lumea să se uite la ce se întâmplă la Cluj”, a declarat Marius Bilaşco, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: billel omrani 

viewscnt
Articole similare