Farul şi FCSB au fost acuzate de blat în urma victoriei constănţenilor de pe Arena Naţională.
În urma victoriei cu FC Botoşani, Farul Constanţa şi-a asigurat matematic locul în play-off.
Victoria cu FCSB a fost crucială pentru trupa pregătită de Gică Hagi, care încă ar fi avut emoţii dacă nu ar fi reuşit să se impună la Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Argeş era singura echipă care ar mai fi putut să o oprească pe Farul din a se califica în play-off, după ce reuşise să îi învingă pe dobrogeni la Ovidiu.
Cu FCSB favorită, victoria Farului a fost surprinzătoare, mai ales având în vedere maniera în care a dominat echipa ”Regelui”.
Din această cauză, preşedintele lui FC Argeş, Jean Vlădoiu, a acuzat ambele părţi de jocuri de culise şi a afirmat că echipa sa şi-a luat gândul de la play-off.
Oficialul piteştenilor nu a menajat niciuna dintre părţi, motiv pentru care a primit replici dure de la Petrea şi Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul FCSB-ului a afirmat că astfel de acuzaţii sunt nefondate, în timp ce ”Regele” l-a luat peste picior pe Vlădoiu.
Răspunsurile lui Hagi şi Petrea după ce Farul şi FCSB au fost acuzate de jocuri de culise
”Din păcate, dacă ajungem să vorbim despre asemenea lucruri în 2022... cred că ar trebui să existe mai mult respect faţă ce munca celorlalţi.
Nu cred că s-a pus problema despre aşa ceva. Noi aveam alte obiective, nu vrem să facem nu ştiu ce lucruri murdare.
Pentru mine, asemenea acuzaţii nu au niciun fond şi niciun temei. Pur şi simplu am prins o zi mai slabă cu o echipă bună a Farului care ne-a învins şi cu asta basta.
Cred că ar trebui să fim puţin mai rezervaţi în a face anumite afirmaţii”, a declarat Toni Petrea.
"Omul valoros vorbeşte prin fapte, pe teren. Oamenii slabi vorbesc prostii. Când eşti slab, vii cu dezamăgiri, cu frustrări.
Cei care-s valoroşi, fac performanţa. Tot ce am făcut noi. A greşit total, a zis o prostie mai mare ca el", a spus Gică Hagi.
- Citește și
- Fanii veniţi la antrenamentul Rapidului l-au pus pe fugă pe secundul lui Mutu! De ce se fereşte Stăncioiu de suporteri: ”Nu e normal să îl primim în casa noastră”
- Planuri măreţe pentru o formaţie din Liga 2! Atacă promovarea cu un buget imens: ”E clar, acesta e obiectivul” | EXCLUSIV
- Mihai Iosif, ”lucrat” la Rapid: ”Ştiam de o lună că se pregăteşte instalarea lui Mutu”. Pancu, furios: ”M-au pierdut, nu mai calc în Giuleşti”
Afla mai multe despre: fcsb farul