You are here:

Răsturnare de situaţie după ce ce Barcelona a făcut plăţi către un fost vicepreşedinte al comisiei arbitrilor

Răsturnare de situaţie după ce ce Barcelona a făcut plăţi către un fost vicepreşedinte al comisiei arbitrilor
Comentarii

Preşedintele LaLiga, Javier Tebas, a anunţat, joi, că s-a depăşit termenul de prescripţie în cazul unor eventuale nereguli la plăţi făcute de FC Barcelona către un fost vicepreşedinte al comisiei arbitrilor, astfel că gruparea catalană nu riscă sancţiuni sportive, informează AFP.

FC Barcelona nu riscă sancţiuni sportive pentru cazul plăţilor către un fost vicepreşedinte al comisiei arbitrilor, anunţă Javier Tebas

Justiţia spaniolă a deschis o anchetă cu privire la plăţile către Jose Maria Enriquez Negreira, însă Javier Tebas spune că în plan sportiv nu pot exista urmări.

“Pentru astfel de sancţiuni, termenul de prescripţie este de trei ani, iar din 2018 până în 2023 au trecut cinci ani”, a explicat şeful LaLiga, adăugând: ‘Jurisdicţia penală este altceva. Un tribunal anchetează faptele şi va stabili dacă există vreo faptă de corupţie”.

Potrivit As şi Cadena SER, FC Barcelona ar fi plătit în perioada 2016 – 2018 suma de 1,4 milioane de euro unui fost vicepreşedinte al comisiei arbitrilor din Spania, Jose Maria Enriquez Negreira.

 

Afla mai multe despre: barcelona 

viewscnt
Articole similare