You are here:

Răsturnare de situaţie pentru jucătorii nevaccinaţi. Autorităţile statului Victoria, mesaj clar: "Nu pot participa la Australian Open"

Răsturnare de situaţie pentru jucătorii nevaccinaţi. Autorităţile statului Victoria, mesaj clar: "Nu pot participa la Australian Open"

Tenis

Comentarii

Deşi un e-mail transmis recent de WTA jucătoarelor de tenis părea să lămurească posibilitatea accesului sportivilor nevaccinaţi la Australian Open, Daniel Andrews, şeful guvernului statului Victoria, în care se află oraşul Melbourne, nu vrea jucători nevaccinaţi la eveniment.

Neînţelegerile în rândul autorităţilor australiene, federale şi locale, pe acest subiect continuă. Mai întâi, ministrul Imigrării, Alex Hawke a declarat că jucătorii vaccinaţi nu vor primi viză de intrare în ţară. După o săptămână, premierul australian Scott Morrison a spus că vor fi acordate excepţii, cu condiţia ca persoanele nevaccinate să efectueze o perioadă de carantină de 14 zile.

Pe baza acestei ultime decizii, WTA a transmis, în această săptămână, un e-mail jucătoarelor, în care arăta că sportivele nevaccinate împotriva noului coronavirus vor putea participa la Australian Open, cu condiţia de a efectua o perioadă de carantină şi teste regulate, în timp ce jucătoarele vaccinate nu vor avea niciun fel de restricţii.

Foarte probabil, această măsură era valabilă şi în cazul tenismenilor.

Miercuri, însă, premierul statului Victoria s-a arătat ferm împotriva sosirii în Australia a jucătorilor nevaccinaţi. El se foloseşte de faptul că, pentru a fi aplicate excepţiile dorite de prim-ministrul Australiei, este nevoie ca statul Victoria să le solicite, ceea ce nu va face.

"Guvernul federal gestionează graniţa şi, în măsura în care orice spune guvernul federal în acest sens este clar, poziţia lor s-a schimbat cu 180 de grade de la ce a anunţat ministrul Imigraţiei. Ceea ce vreau să fie la fel de clar în numele fiecărui victorian vaccinat care face ceea ce trebuie... Singurul lucru corect de făcut este să fiu foarte clar cu fiecare victorian, guvernul meu nu va solicita o scutire pentru niciun jucător nevaccinat", a declarat Andrews, presei australiene.

El consideră că "nu ar fi foarte corect" pentru cetăţenii vaccinaţi ai statului Victoria şi pentru fanii tenisului să le permită jucătorilor nevaccinaţi să intre în Melbourne Park pentru a evolua.

"Nu voi cere, de fapt nu le voi solicita oamenilor care stau în tribune, celor care lucrează la eveniment să fie vaccinaţi, în timp ce jucătorii nu sunt. Nu aplic pentru nicio excepţie pentru niciun jucător nevaccinat. Dacă nu solicităm o scutire, atunci nu se va acorda nicio scutire. Şi atunci întreaga problemă este practic rezolvată", a spus Andrews.

Şi, dintre oficialii locali, nu numai el are această părere.

"Nu mă ocup de Australian Open, dar Australian Open va fi pentru spectatorii vaccinaţi şi pentru participanţii vaccinaţi. Vrem doar oameni vaccinaţi la aceste evenimente sportive majore. Avem o experienţă şi o tradiţie extraordinară aici de a organiza evenimente sportive uimitoare şi de a le desfăşura în siguranţă. Nu vom schimba asta acum", a declarat Jeroen Weimar, comandantul de răspuns la Covid-19 al statului Victoria.

Oficialii AP şi WTA nu au anunţat niciodată gradul de vaccinare în rândul jucătorilor şi jucătoarelor, dar estimările variază de la 50 la sută la aproape 80 la sută, presupunând că unii sportivi aşteaptă încheierea sezonului pentru a se vaccina.

Îngrijorarea organizatorilor privind interzicerea jucătorilor nevaccinaţi la primul Grand Slam al anului 2022 este legată în special de posibila absenţă de la eveniment, din acest motiv, a celor mai buni tenismeni ai momentului, numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovic şi rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP. Ei au jucat în finalele Australian Open şi US Open din acest an şi se crede despre ei că sunt nevaccinaţi.

Afla mai multe despre: australian open 

viewscnt
Articole similare