You are here:

Răsturnare de situaţie! Plecarea lui Horaţiu Moldovan la Madrid a fost amânată. Care este motivul | EXCLUSIV

Răsturnare de situaţie! Plecarea lui Horaţiu Moldovan la Madrid a fost amânată. Care este motivul | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Horaţiu Moldovan va fi al patrulea român din istorie care va îmbrăca tricoul lui Atletico de Madrid, după Didi Prodan, Cătălin Munteanu şi Cosmin Contra. ”Los Colchoneros” vor plăti clauza de reziliere de 800.000 de euro, iar portarul naţionalei României va semna cu trupa lui Diego Simeone.

Horaţiu Moldovan nu va pleca sâmbătă la Madrid!

Meciul cu FCU Craiova 1948 a fost ultimul pentru Moldovan în tricoul Rapidului, însă portarul nu va pleca la Madrid sâmbătă, aşa cum a fost anunţat iniţial. Sursele Orange Sport susţin că Atletico va redacta contractul în aceste zile, urmând ca Horaţiu Moldovan să plece luni în Spania. Până în acest moment, clubul din Madrid nu a trimis notificarea oficială către Rapid.

În ultima reprezentaţie în faţa propriilor suporteri, Moldovan a încasat un gol fantastic, semnat de Dragoş Albu. În cele din urmă, Rapid a revenit incredibil de la 1-3 şi s-a impus cu scorul de 4-3.

Moldovan, lăudat pentru mutarea la Atletico Madrid

Această mutare istorică a lui Horaţiu Moldovan la gigantul madrilen a fost analizată şi de experţii Orange Sport, Ovidiu Herea şi Marius Bilaşco. Herea a precizat că Moldovan va fi în lotul României la EURO 2024 chiar dacă nu va juca în mod constant la Atletico, acolo unde va fi rezerva lui Jan Oblak.

”Au contat foarte mult şi prestaţiile sale de la echipa naţională şi calificarea la EURO. E o afacere bună. Chiar dacă pentru fotbalul din Romania e o sumă foarte mare, e o suma mică în general.

(n.r. ai fi plecat dacă erai în locul lui?) Da, aş fi stat sa joc titular la atletico madrid. Sigur el va fi în acel lot (n.r. pentru EURO) chiar dacă va juca sau nu. A avut o contribuţie foarte mare. Ce faci? E portar la Atletico Madrid, chiar dacă e rezervă”, a transmis Herea, la Orange Sport.

Marius Bilaşco şi-a exprimat şi el opinia: ”Pentru fotbalul românesc e o surpriză plăcută şi cred că poate să ne ajute pe viitor să ne deschidă nişte uşi pentru campionatele importante”.

Totuşi, în ciuda acestui mega-transfer, Horaţiu Moldovan este a fost în poarta Rapidului la meciul cu FCU Craiova.

Bilaşco s-a arătat uimit de această decizie: ”Mă surprinde că joacă. Există nişte riscuri, poate interveni o accidentare. Nu e ultimul meci din sezon şi îşi ia la revedere sau vreun meci decisiv pentru play-off”.

Ovidiu Herea a fost de părere că nu este vreo surpriză că Moldovan este titular în acest meci, deoarece, din punctul de vedere al contractul, încă este jucătorul Rapidului.

”Atâta timp cât nu au semnat, mi se pare normal că joacă. Trebuie să-şi facă treaba până la sfârşit. E jucător profesionist. Eu cred că a fost o discuţie între el şi Atletico Madrid (n.r. legat de meciul Rapid - FCU Craiova)”, a concluzionat fostul jucător al Rapidului.

Atletico Madrid a luat legătura cu Horaţiu Moldovan după victoria cu Real Madrid, scor 4-2, care i-a adus trupei lui Diego Simeone calificarea în sferturile Cupei Spaniei.

Afla mai multe despre: rapidsuperligăhoraţiu moldovanatletico madrid 

viewscnt
Articole similare