You are here:

”Ratăm foarte mult” Bancu aşteaptă revanşa în Cupa României: ”Să ridicăm capul şi să ne calificăm!”

”Ratăm foarte mult” Bancu aşteaptă revanşa în Cupa României: ”Să ridicăm capul şi să ne calificăm!”
Comentarii

Campioana României, CFR Cluj, a câştigat partida cu Universitatea Craiova (1-0) din etapa a noua a Ligii 1.

CFR Cluj a a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a 9 a Ligii I. Singurul gol al meciului a fost înscris de Burcă, în minutul 20.

La finalul partidei, Nicuşor Bancu a explicat: ”Golul pe care l-a marcat Burcă, în prima repriză, dintr-o fază fixă, a fost dintr-o neatenţie a noastră şi acel lucru ne-a costat. După, am avut câteva ocazii, nu am reuşit să înscriem din nou. Au mai avut şi ei câteva, pentru că era normal să ne prindă, dar din păcate am pierdut în această seară şi sperăm ca joi să ne luăm revanşa”

Internaţionalul oltean ştie că formaţia sa are nevoie de un meci foarte bun în Cupa României, pentru a o elimina pe CFR Cluj: ”Noi veneam după nişte meciuri bune, trebuia să profităm, din păcate am făcut un meci slab în această seară. Nu ştiu de ce. Trebuie să ridicăm capul, să ne gândim la meciul de joi, pentru că în Cupă e un singur meci şi trebuie să câştigăm. În Cupă nu mai avem timp să ne plângem, trebuie să jucăm pe viaţă şi pe moarte şi trebuie să ne calificăm mai departe. Din păcate, prea puţine puncte. Am avut multe meciuri în care trebuia să câştigăm, am ratat foarte mult” a mărturisit Bancu.

Afla mai multe despre: nicuşor bancu 

viewscnt
Articole similare