Andrei Raţiu (26 de ani) a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi şi populari jucători ai naţionalei României pe parcursul Campionatului European din Germania.
România a încheiat la egalitate cu Slovacia, scor 1-1, într-un meci din ultima etapă a Grupei E, de la EURO 2024.
Această remiză a făcut-o pe România să termine grupa pe poziţia de lider şi a trimis-o în fazele eliminatorii, acolo unde va întâlni Olanda în optimi.
Raţiu, un nou moment epic la EURO 2024. A devenit iar viral pe internet
Slovacii au deschis prin Ondrej Duda (24), dar ”tricolorii” au egalat relativ repede. Răzvan Marin a transformat impecabil un penalty obţinut de Ianis Hagi, în minutul 37.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar în momentul în care mijlocaşul român se pregătea să execute lovitura de la 11 metri, Andrei Raţiu a avut o nouă reacţie care s-a viralizat imediat în mediul online.
Fundaşul dreapta al României nu s-a uitat la penalty-ul executat de Răzvan Marin. Când acesta se îndrepta spre punctul cu var, Raţiu avea privirea spre propria poartă, apărată de Niţă.
Apărătorul lateral şi-a schimbat direcţia privirii înspre Răzvan Marin abia atunci când acesta a marcat, iar tribunele galbene au explodat de bucurie.
Andrei Ratiu nu se uita la penaltyul executat de Razvan Marin #romania pic.twitter.com/3ewO3AmIgg
— Golazo Show (@GolazoShow89) June 27, 2024
Reacţia de la penalty-ul executat de Răzvan Marin este a doua a lui Andrei Raţiu care a ajuns foarte populară pe reţelele de socializare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Primul astfel de gest a fost la golul marcat de Nicolae Stanciu contra Ucrainei (3-0), atunci când şi-a pus mâinile la faţă, fiind surprins de super-execuţia căpitanului României.
Andrei Raţiu’s reaction to Nicolae Stanciu’s stunner pic.twitter.com/2gsbBL5Uju
— B/R Football (@brfootball) June 17, 2024
- Citește și
- Ce au făcut jucătorii României la o zi după calificarea în optimile EURO 2024. Programul ”tricolorilor” lui Edi Iordănescu
- Românul de netrecut la EURO 2024, transfer uluitor în campionatul campioanei Europei. ”Tricolorul”, o dorinţă mai veche a clubului
- România are un jucător în echipa ideală a grupelor la EURO 2024. Spaniolii au alcătuit cel mai bun ”11”
Afla mai multe despre: andrei ratiu, euro 2024, razvan marin, romania, echipa nationala, stranieri