You are here:

Război între FC U şi Universitatea Craiova! Rotaru i-a luat peste picior pe rivali, Mititelu jr. i-a răspuns: ”Karma şi Dumnezeu o să îi bată la uşă curând”

Război între FC U şi Universitatea Craiova! Rotaru i-a luat peste picior pe rivali, Mititelu jr. i-a răspuns: ”Karma şi Dumnezeu o să îi bată la uşă curând”

FCU Craiova

Comentarii

Au mai rămas mai puţin de 10 zile până la duelul dintre FC U Craiova şi Universitatea, iar conducătorii celor două formaţii se războiesc în declaraţii.

Un nou derby a apărut în Liga 1, odată cu promovarea lui FC U Craiova. Formaţia familiei Mititelu a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc ani de absenţă, însă oraşul nu a rămas nereprezentat nici în lipsa echipei antrenate acum de Mutu.

Universitatea Craiova se află în prima ligă din 2014 şi a devenit o prezenţă constantă pe podiumul Ligii 1. Odată cu revenirea lui FC U, cele două echipe au creat o nouă rivalitate, iar pe 3.10 se vor duela pentru prima oară.

Război între FC U şi Universitatea Craiova!

Deşi mai este mai bine de o săptămână până la meci, conducerile celor două echipe se duelează deja în declaraţii. Mihai Rotaru a fost cel care a aplicat prima lovitură, spunând că echipa sa este clar formaţia olteană cu mai mulţi suporteri.

"Nu e un meci de orgoliu cu cealalaltă Craiova. S-a văzut că s-a tras o linie. Am jucat cu Sepsi luni şi am avut 10.000 de spectatori, la ora 21:00, iar ceilalţi, cu FCSB-ul la ora 20:00, au avut 5.500 - 6.000 de spectatori. De asta spuneam că îmi doresc să vină în Liga 1, pentru a se spulbera acest mit, cu suporteri mai mulţi sau mai puţini.

Fără discuţii, ne batem la titlu! Realistic vorbind, anul trecut aveam 8 puncte în faţă după 10 etape, anul ăsta suntem pe locul 9 după 9 etape, cu 12 puncte. La 11 puncte distanţă. Deci dacă recuperăm până la sfârşitului 3 puncte, rămân 4 puncte între noi şi liderul Ligii 1", a spus Mihai Rotaru, pentru Prosport.

Adrian Mititelu jr. nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns patronului rivalei. Fiul finanţatorului lui FC U l-a ironizat pe conducătorul Universităţii şi a negat că statisticile transmise de acesta în legătură cu numărul de spectatori de la ultimele meciuri ar fi fost corecte.

Rotaru i-a luat peste picior pe rivali, Mititelu jr. i-a răspuns

Ţin să îi reamintesc lui Rotaru ca aici nu suntem la ANRP, unde îşi supraestima despăgubirile prin dosare, ci suntem la fotbal. Să îşi potolească prostul obicei de a supraestima numărul spectatorilor care vin la CSU!

A vândut 6.000 de abonamente cu 20 de lei. La meciul lor cu Sepsi nu au fost 10.000 de oameni, cum nici la meciul nostru cu Steaua nu au fost 6.000. Am avut 8.000 de spectatori la meciul cu Steaua, cu tot cu loje. Deocamdată media de spectatori ne este favorabilă. Suntem peste ei!

Linia se va trage la sfârşitul sezonului, nu după 9 etape. 7 ani s-au distrat singuri prin Craiova şi prin Liga 1, dar s-a terminat. Karma şi Dumnezeu o să îi bată la uşă lui Rotaru cât de curând.

Nota de plată pentru răul făcut familiei mele şi suporterilor echipei Universitatea Craiova o să o primească când îi va fi lumea mai dragă. Îi propun să îşi mai facă o asociaţie - Asociaţia Pentru Protecţia Numărului de Spectatori”, a declarat Adrian Mititelu jr., confrom gsp.ro.

Afla mai multe despre: universitatea craiovafc u craiovamihai rotaruadrian mititelu jr. 

viewscnt
Articole similare