You are here:

Răzvan Burleanu a explicat ce se va întâmpla cu Edi Iordănescu şi a numit planul B pentru naţionala României

Răzvan Burleanu a explicat ce se va întâmpla cu Edi Iordănescu şi a numit planul B pentru naţionala României
Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri noapte, că în maxim o săptămână se va face un anunţ în privinţa viitorului selecţionerului Edward Iordănescu la echipa naţională. Contractul lui Iordănescu s-a încheiat după participarea României la Euro-2024.

Răzvan Burleanu a vorbit despre Edi Iordănescu şi varianta rămânerii sale la naţionala României

"Am fost primul susţinător al lui Edi Iordănescu atunci când poate foarte mulţi suporteri sau formatori de opinie şi-ar fi dorit ca Edi să plece. Dar am spus-o atunci, o spun şi acum: Edi a fost unul dintre elementele esenţiale în această calificare. Edi Iordănescu a contribuit la această etapă extrem de importantă prin care echipa naţională a trecut.

Şi chiar dacă la finalul anului 2022 eram într-un context sportiv total nefavorabil, se vedeau deja premisele că naţionala va arăta mult mai bine. N-am ştiut atunci că ne vom califica, dar am sperat. De aceea şi azi noi ca Federaţie suntem în asentimentul suporterilor şi vrem să continuăm cu Edi Iordănescu. Şi nu doar că a demonstrat.

Noi suntem încrezători că în maxim o săptămână vom putea practic să comunicăm viitorul lui Edi Iordănescu la echipa naţională. Selecţionerul şi-a dorit foarte mult ca pe durata EURO 2024 să nu mai discutăm despre acest subiect.

Iar noi ca federaţie am respectat acest lucru pentru că ajunşi în Germania obiectivul selecţionerului, al nostru, al tuturor, era cu totul altul. Aşa că suntem încrezători că în maximum o săptămână o să putem comunica viitorul lui Edi Iordănescu la naţională. Planul B pentru postul de selecţioner este tot Edi Iordănescu"", a spus Burleanu la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Burleanu a subliniat că la acest Campionat European s-a îndeplinit obiectivul, adică acela de a construi cea mai bună generaţie din ultimii 20 de ani.

"Cu siguranţă suntem obosiţi, dar în acelaşi timp suntem foarte bucuroşi pentru că ne-am îndeplinit obiectivul, şi anume ca prin acest EURO să putem să construim cea mai bună generaţie din ultimii 20 de ani. Şi am reuşit. Nu a fost deloc uşor, dar am reuşit să o facem. Un alt aspect important, dincolo de performanţa sportivă, este faptul că am reuşit să îi facem mândri pe români de ţara lor şi de echipa naţională.

Iar acest lucru rămâne drept cea mai importantă moştenire a acestui turneu final. Nu ne-am asumat obiective legate de performanţe sportive. Generaţia de suflet are misiunea de a însufleţi toate generaţiile următoare, care la rândul lor au acest obiectiv de a depăşi Generaţia de suflet.

Şi cred că având această misiune în minte jucătorii noştri s-au autodepăşit, într-un context care poare nu a fost cel mai bun şi au reuşit să devinp o sursă de inspiraţie pentru noile generaţii. Ceea ce am simţit în Germania, dar şi ceea ce am simţit de acasă este de nedescris. Românii au fost în cel mai mare număr la turneul final după localnici... ca să îi numim astfel pe nemţi şi pe turci.

Românii au fost cei mai numeroşi.A fost pentru prima dată cânt peste 40.000 de români au asistat la un meci în deplasare. Miile de oameni care au fost în stradă confirmă starea de spirit de acum", a adăugat Burleanu.

Generaţia de Suflet a revenit în România

Tricolorii au ajuns în România cu o cursă TAROM care a aterizat la Aeroportul Henri Coandă la ora 01.10.

Ei s-au dus la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, unde au fost aşteptaţi de 500 de fani.

Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.

Afla mai multe despre: razvan burleanuedi iordanescufrf 

viewscnt
Articole similare