Răzvan Burleanu va trebui să ia o decizie în privinţa selecţionerul Edi Iordănescu.
Răzvan Burleanu, întrebat direct dacă va continua cu Edi Iordănescu şi de aici încolo: „O să vă spun ce urmează!”
Datorită faptului că Edi Iordănescu şi-a îndeplinit obiectivul de a califica naţionala la EURO, subt şanse foarte mari că Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, să îi ofere încredere şi de aici înainte.
„Cu siguranţă în lunile următoare eu şi selecţionerul vă vom spune ce urmează. Ca manager, când susţii un selecţioner care nu are succes ca rezultate şi în ciuda opiniei publice de la acea vremea, iar acel selecţioner demonstrează că încrererea se baza pe realităţi pe care le vedeam...
Aşadar, ne-am dori să păstrăm coeziunea la cel mai înalt nivel între stafful tehnic şi jucătorii noştri. Nu vreau să se înţeleagă că în mandatele celorlalţi selecţioneri nu am avut acest lucru. Toţi selecţionerii din ultimii şapte ani au un merit şi contribuţie mare la această calificare”, a declarat Răzvan Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Edi Iordănescu, decizie de ultimă oră după ce a calificat România la EURO: „Vin în faţa dumneavoastră cu o rugăminte!”
Iordănescu a precizat că va participa doar la acţiunile media oficiale ale echipei naţionale.
„Mă adresez vouă, dragi suporteri ai României şi reprezentanţi ai instituţiilor media, într-un moment de sărbătoare pentru fotbalul românesc, ca să vă mulţumesc, întâi de toate, pentru contribuţia pe care o aveţi la această performanţă. Prin energia, afecţiunea, criticile, analizele, încrederea şi resursele pe care le-aţi alocat constant echipei naţionale am putut să devenim mai buni şi să obţinem această calificare
Vin în faţa jurnaliştilor cu rugămintea de a respecta o decizie personală privind prezenţa mea în spaţiul public pentru perioada de timp următoare şi în speranţa că iubitorii fobalului vor accepta argumentele mele.
După acţiunile media din ultima perioadă, urmează mâine o conferinţă de presă oficială a României premergătoare meciului cu Elveţia, interviurile exclusive pentru deţinătorii de drepturi tv, apoi conferinţa de presă după această partidă.
În foarte scurt timp vom avea tragerea la sorţi a grupelor EURO 2024, cu acţiunile de presă aferente. Aşadar, suficiente oportunităţi, în viziunea mea, ca să pot răspunde tuturor demersurilor jurnalistice şi să oferim publicului român răspunsurile şi reacţiile pe care le aşteaptă.
Dincolo de acţiunile media oficiale ale echipei naţionale însă, vă solicit respectuos să înţelegeţi faptul că nu voi onora alte solicitări de interviuri telefonice, scrise, prezenţe în cadrul emisiunilor”, a precizat Edi Iordănescu, potrivit frf.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan burleanu, edi iordanescu, echipa nationala