Chindia Târgovişte a remizat, duminică, la Ploieşti, scor 1-1, cu echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.
Oaspeţii au deschis scorul dintr-un penalti acordat pentru un fault în careu al lui Benga la Yazalde, iar Chindia a egalat dintr-un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Dâlbea la Neguţ.
La finalul partidei, Răzvan Dâlbea s-a declarat nefericit cu punctul scos de echipa sa: ”Am scos un punct, dar din păcate nu am reuşit să scoatem ce ne-am propus de la început, pentru că sincer, am venit aici să câştigăm” a subliniat mijlocaşul oaspeţilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am avut rezultatul în mână, mai erau 15-20 de minute şi am fost egalaţi. Am făcut o primă repriză bună, am reuşit să-i ţinem departe de poartă, dar în repriza a doua le-am lăsat spaţii, i-am lăsat să vină peste noi, prea multe faze fixe din zona laterală şi aşa a venit şi faza penalty-ului, cu o centrare din lateral” a mai completat Dâlbea.
”Este clar că valoarea noastră nu este conformă cu locul pe care-l ocupăm în clasament” a mai ţinut să precizeze fotbalistul sibienilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dâlbea