Tehnicianul român Răzvan Lucescu (54 de ani) a decis unde va antrena în continuare.
UPDATE | Răzvan Lucescu a semnat contractul despre care vorbea presa din Grecia: pe trei ani de zile, cu un salariu anual de 2.000.000 de euro, în care sunt incluse şi lefurile oamenilor din staff-ul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit presei din Grecia, este doar o chestiune de timp până când Răzvan Lucescu îşi pune semnătura pe un nou contract cu PAOK Salonic, formaţie aflată pe primul loc în Grecia, cu 47 de puncte adunate în 20 de runde.
Podiumul este completat de către AEK Atena - 45 de puncte şi Panathinaikos Atena - 44 de puncte.
Răzvan Lucescu a semnat un nou contract cu PAOK Salonic
Presa elenă anunţă că Răzvan Lucescu şi patronul echipei, Ivan Savvidis, au ajuns la o înţelegere pentru un nou contract, încă dinainte de Crăciun, însă nu s-au oficializat lucrurile.
Noua înţelegere va fi valabilă pentru încă trei ani, iar antrenorul român va încasa aproximativ 2.000.000 de euro pe an, în care vor fi incluse şi salariile celor şapte oameni din staff-ul său.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Lucescu va semna contractul săptămâna viitoare. Situaţia a fost ceva mai complicată pentru că e vorba de opt contracte care sunt pregătite, al lui şi al colaboratorilor săi. Ce este clar e că românul va continua pe banca lui PAOK pentru încă trei ani", scrie Metrosport.
- Precedentul salariu anual al lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic se ridica la 1.800.000 de euro.
Răzvan Lucescu a câştigat trei trofee alături de PAOK: un campionat (2018/2019) şi două Cupe ale Greciei (2017/2018, 2018/2019).
Afla mai multe despre: razvan lucescu, paok salonic, grecia