Fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, a acordat un interviu pentru Telekom Sport în care a vorbit, printre altele, şi despre pofta de performanţă a tatălui său. La 75 de ani, marele antrenor se află la nivel înalt, iar Răzvan Lucescu a avut un mesaj pentru contestatarii tatălui.
Răzvan Lucescu îi pune la punct pe contestarii lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu au cunoscut succesul în fotbal şi pe plan internaţional. "Il Luce" a jucat cu Dinamo Kiev în Champions League, în acest sezon, iar acum e lider în Ucraina şi poate câştiga încă un titlu. Răzvan Lucescu, cel care e liber de contract, a povestit care a fost cheia succesului tatălui său.
"(n.r. - Ce titlu ai da unui documentar despre tatăl tau?) Un învingător. Dar, când mă refer la asta, nu mă refer la trofee în niciun caz. În momentul de faţă e al doilea după Ferguson ca trofee câştigate Nu le-a câştigat în Europa de Vest. Şi? Care e problema? Să caştigi şi să ajungi în fiecare ţară in care ai fost să câştigi campionate, cupe, trofee, încearcă tu! Tu, ăla care comentezi din spate, ce ai obţinut tu la viaţa ta? El a făcut lucruri extraordinare, iar educaţia dată unor tineri, modul în care s-a ataşat de anumite persoane, jucători, felul în care se luptă în viaţă...
Se luptă pentru orice, nu acceptă niciodată opinia contrară. Ăsta poate fi un avantaj sau poate fi un dezavantaj. Câteodată e bine să mai preiei şi câte o idee a altuia, dar el nu! Se bate, se luptă şi nu acceptă şi vine să te facă în final să faci cum vrea el sau să accepţi că ideea lui e mai bună", a declarat Răzvan Lucescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 33 de trofee a cucerit Mircea Lucescu, dintre care 13 campionate naţionale şi o Cupă Uefa.
- 48 de trofee a cucerit Sir Alex Ferguson, dintre care 16 campionate naţionale şi două Ligi ale Campionilor.
- Corvinul Hunedoara, naţionala României, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray, Beiktas, Şahtior Doneţk, Zenit Sankt Petersburg, naţionala Turciei şi Dinamo Kiev sunt echipele conduse de Mircea Lucescu.
- East Stirlingshire FC, St. Mirren FC, Aberdeen, naţionala Scoţiei şi Manchester United sunt echipele conduse de Sir Alex Ferguson.
Răzvan Lucescu, despre Mircea Lucescu: " La şase ani se juca împreună cu mine şi nu accepta să îl bat"
"Îmi aduc aminte că la table... El m-a învăţat să joc table. La şase ani se juca împreună cu mine şi nu accepta să îl bat. Sau la fotbalul ăla când aveam trei, patru ani şi jucam pe culoar acasă. Poate îi dădeam unul, două goluri, dar după aia se termina 5-2, 6-2 pentru el", a mai spus fiul lui Mircea Lucescu pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan lucescu, mircea lucescu, sir alex ferguson, dinamo kiev, mircea lucescu dinamo kiev