Ajax Amsterdam vinde un veteran care a fost titular în sezonul trecut şi un participant important la superba performanţă reuşită de olandezi în UEFA Champions League. Acesta joacă pe acelaşi post cu Răzvan Marin, adus în această vară de "lăncieri" de la Standard Liege.
Publicaţiile din Olanda şi Italia scriu la unison despre înţelegerea dintre Ajax şi Genoa pentru transferul lui Lasse Schone (33 de ani) la gruparea italiană, acolo unde va fi coleg cu Ionuţ Andrei Radu, căpitanul naţionalei de tineret.
Danezul, care este de şapte ani la Ajax, a intrat în ultimul an şi, chiar dacă "lăncierii" au opţiunea de a prelungi contractul pentru încă un sezon, soluţia cea mai bună pentru toate părţile implicate este ca mijlocaşul, care a prins şi "dubla" de coşmar cu FCSB, dar şi, printre altele, victoria senzaţională de pe "Bernabeu", acolo unde a marcat şi un gol în victoria cu 4-1, să plece de la campioana Olandei. Chiar dacă a fost un jucător de bază în sezonul trecut, anul acesta pare că nu mai are loc în primul "11" al lui Erik ten Hag, care, la Supercupa cu PSV, l-a preferat pe Răzvan Marin.
Aproape 300 de meciuri a adunat Schone la Ajax. El urmează să semneze un contract valabil pe două sezoane cu Genoa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lasse schone, razvan marin, ajax, transfer